
Cine sunt druzii din Siria și de ce sunt atacați?
După ciocniri violente între milițiile druze și cele beduine care au izbucnit săptămâna trecută în regiunea Suwayda din sudul Siriei — soldate cu peste 1.000 de morți și aproape 130.000 de persoane strămutate — acest grup religios a fost adus în atenția opiniei publice internaționale, scrie Euronews.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Un popor al păcii, prins în violență
În ciuda conflictelor, unul dintre cei trei lideri religioși druzi, Hekmat Al-Hijri, a declarat într-un interviu pentru Euronews că druzii sunt „un popor pașnic, care nu a atacat niciodată pe nimeni în trecut” și că religia lor se bazează pe trei principii fundamentale:
„Folosirea rațiunii, non-agresiunea și sinceritatea” sunt valorile esențiale ale credinței druze, a explicat Al-Hijri.
Totuși, în cei 1.000 de ani de existență, druzii nu au fost străini de conflicte. Explicarea istoriei unuia dintre cele mai complexe grupuri religioase din Orientul Mijlociu nu este ușoară nici măcar pentru inițiați. După cum a spus un alt lider religios druz: „Ar trebui să ne întoarcem la profeții Shuayb și Moise.”
Origini secrete și persecuții istorice
Fondată în Egipt la începutul secolului al XI-lea, ca o ramură a islamului ismailit (care la rândul său derivă din șiism), doctrina druza ar fi fost predicată pentru prima dată în Cairo în 1017, dar s-a confruntat rapid cu revolte violente în capitala egipteană.
O mare parte a ideologiei lor timpurii s-a centrat în jurul liderului fatimid Al-Hakim, numit peiorativ „Califul Nebun” de unii, dar venerat de alții ca lider suprem ales divin.
Acuzat că a persecutat musulmani sunniți, creștini și evrei, Al-Hakim a dispărut misterios în 1021. Ce a urmat pentru druzi a fost o istorie marcată de discriminare și persecuții. Alungați din Egipt, s-au stabilit în regiunile muntoase din Șam (azi Siria, Liban și părți disputate din Israel).
O mare parte a dogmei druze rămâne învăluită în secret. Un locuitor din Suwayda, dintr-o familie de șeici, a declarat sub anonimat pentru Euronews că druzii „urmează religia Tawhidului (unității), o credință intelectuală și spirituală bazată pe relația directă cu Dumnezeu, nu pe ritualuri impuse”.
Pe scurt, este o „credință voluntară, nu obligatorie”, care nu aparține niciunei alte religii, inclusiv islamului. Potrivit viziunii druze, acest lucru înseamnă că grupul „se poate armoniza cu diverse secte, religii și etnii”.
Din 1043, religia druza este închisă noilor convertiți. Astăzi, populația druză globală numără aproximativ 1 milion, dintre care peste două treimi trăiesc în Siria.
Lupta pentru libertate
De-a lungul istoriei, druzii au format alianțe cu diverse puteri dominante. În timpul cruciadelor, au luptat alături de forțele ayyubide și mameluce împotriva cruciaților. Sub dominația otomană, au menținut un anumit grad de autonomie și au format o alianță cu creștinii maroniți în secolul al XVII-lea pentru a contesta puterea sultanului.
Când imperiile europene au redesenat granițele în regiune, druzul Al-Hijri afirmă că „druzii s-au numărat printre fondatorii statului Liban”.
În Liban, ei rămân o forță politică importantă, condusă de dinastia Jumblatt. Însă în Siria situația a fost diferită, marcată de „marginalizare extremă”, spune șeicul.
Comunitatea a fost divizată după ce Israelul a anexat Înălțimile Golan în 1967. Patru ani mai târziu, partidul Ba’ath condus de familia al-Assad a preluat puterea. De atunci, afirmă liderii druzi, au urmat cinci decenii de discriminare.
Totuși, nu toată lumea vede relația cu regimul Assad în termeni atât de negri. Unii cred că regimul a temperat tensiunile religioase într-o țară în care 20% din populație aparține minorităților.
Unii druzi chiar au beneficiat de pe urma regimului, după cum recunoaște un membru marcant al comunității din Suwayda: „Au făcut înțelegeri, au susținut ideile regimului.”
Dar artista și activista druză Tamara Abu Alwan insistă că mulți, dacă nu chiar majoritatea, s-au opus activ regimului:
„Sunt implicată în revoluție de 14 ani. Tatăl meu și-a pierdut slujba din cauza opoziției sale. Am sprijinit zonele din afara controlului guvernului — cu riscul propriei vieți.”
Înșelătoarea speranță al-Sharaa
Când forțele conduse de Ahmed Al-Sharaa, fost lider de miliție islamistă, au preluat puterea, Tamara spune:
„Am fost atât de fericită. Am crezut că cei 14 ani de sânge și martiri s-au încheiat. Dar s-a dovedit că era doar începutul unui coșmar și mai mare.”
Noile autorități din Damasc au fost privite cu o oarecare ușurare de comunitatea internațională. Al-Sharaa s-a întâlnit cu lideri occidentali, inclusiv din SUA, UE și Regatul Unit. Donald Trump chiar l-a numit „chipeș”.
Au fost ridicate multe sancțiuni impuse regimului Assad. Totuși, 90% din populația Siriei trăiește sub pragul sărăciei.
În ciuda stabilității relative, țara a cunoscut noi erupții de violență interetnică. În martie, comunități alawite au fost masacrate în regiunile de coastă. Deși al-Sharaa a cerut calm și o anchetă independentă, mulți cred că a fost complice.
Un locuitor din Suwayda a spus: „Au cerut alawiților să predea armele. Când zona a fost izolată, au început masacrele.”
În aprilie, luptele dintre forțele guvernamentale și luptători druzi au dus la 100 de morți. Israelul a lansat atacuri aeriene, inclusiv lângă palatul prezidențial.
Pe 13 iulie, violențele au reizbucnit în sudul Siriei. Atât milițiile beduine cât și cele druze s-au acuzat reciproc de crime de război și masacre.
UE a condamnat violențele, dar fără a indica vinovați. Totuși, aliații occidentali ai Siriei au „salutat” armistițiul anunțat de al-Sharaa, care a spus că protejarea druziilor este „prioritatea” sa.
Încrederea erodată în al-Sharaa
Tamara Abu Alwan nu este impresionată: „A pierdut respectul poporului sirian. Am pierdut oameni dragi degeaba. Criminalii au pus mâna pe un regim pe care nu îl merită.”
Al-Sharaa a acuzat Israelul de bombardamente și de „provocarea unui război menit să destrame Siria”.
Deși Israelul a fost criticat internațional, Al-Hijri a sărit în apărarea sa: „Israelul a avertizat regimul să nu atace druzii. Când regimul a ignorat avertismentele, au lovit Damasc. Salutăm acest lucru, poate opri campaniile barbare împotriva noastră.”
În privat, unii druzi s-au arătat mai rezervați. Unul a spus: „Noi doar încercam să scăpăm din masacre. Sate întregi au fost exterminate. Casele au fost arse.”
Sheikh Hikmat a adăugat: „Foloseau grupuri locale pentru a instiga la ură și apoi comiteau masacre. Am prevăzut violențele cu luni înainte.”
Campania media sistematică, susține el, a pregătit terenul: „În unele săptămâni, Suwayda apărea în 25% din știrile din lumea arabă, fără ca acolo să fie conflicte — clar un plan premeditat.”
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.