G4Media.ro

Cinci femei ucise la Viena, trei înjunghiate mortal într-un bordel în cartierul…

Sursa foto: Pixabay

Cinci femei ucise la Viena, trei înjunghiate mortal într-un bordel în cartierul defavorizat Brigittenau. Un tânăr de 27 de ani a fost arestat

Cinci femei au fost ucise vineri la Viena – dintre care trei au fost înjunghiate mortal într-un bordel -, iar un tânăr în vârstă de 27 de ani care avea asupra sa un cuţit, presupusa armă a crimelor, a fost arestat în apropiere de bordel, în capitala austriacă, anunţă sâmbătă într-un comunicat presa austriacă, relatează AFP conform News.ro

Corpurile înjunghiate ale unui număr de trei femei tinere au fost găsite într-un bordel din cartierul defavorizat Brigittenau vineri seara, în urma unei alerte date de către un martor.

Un suspect în vârstă de 27 de ani, care avea asupra sa un cuţit, considerat presupusa armă a crimelor, a fost arestat în apropiere de bordel, precizează în acest comunicat Poliţia din Viena.

Autorităţile nu au stabilit încă motivul acestor crime, potrivit agenţiei austriece de presă APA.

Într-o dramă – separată -, o mamă şii fiica acestea, în vârstă de 13 ani, au fost găsite moarte, vineri dimineaţa, într-un apartament, la Viena, posibil strangulate sau sufocate.

Tatăl familiei este, pentru moment, principalul suspect, potrivit APA.

Feminicidele se află în prezent în centrul unei ample dezbateri în Austria, la fel ca în multe alte ţări europene.

Guvernul austriac s-a angajat să acţioneze împotriva acestui fenomen şi- şi-a sporit sprijinul financiar al unor organizaţii de ajutare a victimelor violenţei.

Însă organizaţii nonguvernamentale reproşează Guvernului de la Viena că nu face suficient.

O asociaţie austriacă de refugiu pentru femei a înregistrat 26 de feminicide în Austria în 2023.

În perioada 2010-2020, 319 femei au fost ucise în Austria, majoritatea de către partener sau fost partener, arată un studiu guvernamental, care indică un an-record în 2019, în care s-au înregistrat 49 de feminicide.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...