G4Media.ro

China condamnă acuzaţiile Washingtonului privind presupusul său sprijin pentru industria de război…

Sursa foto: WANG Zhao / AFP

China condamnă acuzaţiile Washingtonului privind presupusul său sprijin pentru industria de război rusă

China a condamnat marţi, cu o zi înainte de vizita secretarului de stat american Antony Blinken, ceea ce ea califică drept „acuzaţii nefondate” ale SUA, potrivit cărora Beijingul susţine armata rusă în Ucraina, informează AFP, transmite Agerpres.

„SUA au dezvăluit un proiect de lege de ajutorare la scară mare a Ucrainei, lansând în acelaşi timp acuzaţii nefondate la adresa comerţului obişnuit între China şi Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Wang Wenbin.

„Acest tip de abordare este extrem de ipocrit şi total iresponsabil, iar China i se opune cu fermitate”, a adăugat el.

În timpul unei conferinţe de presă susţinute vineri în Italia, Antony Blinken a acuzat Beijingul că susţine indirect conflictul din Ucraina furnizând Rusiei componente pentru industria sa de apărare.

„În ceea ce priveşte industria de război rusă, primul contributor în acest moment, în acest domeniu, este China”, a declarat Blinken pe insula italiană Capri, la finalul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai statelor din G7. Aceasta „îi permite Rusiei să îşi continue agresiunea împotriva Ucrainei”, a adăugat el.

Legăturile dintre Moscova şi Beijing s-au consolidat şi mai mult după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei în februarie 2022, invazie niciodată condamnată de Beijing, care caută să se poziţioneze drept parte neutră în războiul din Ucraina.

China neagă de multă vreme acuzaţiile conform cărora ea ajută Rusia în războiul acesteia împotriva Ucrainei şi insistă asupra faptului că nu va accepta „critici sau presiuni” cu privire la legăturile sale cu Rusia.

„În legătură cu problema Ucrainei, China a menţinut întotdeauna o poziţie obiectivă şi justă, a pledat activ pentru negocieri de pace şi a îndemnat la o soluţionare politică”, a declarat Wang marţi.

„China aplică de o manieră coerentă reglementările privind exportul de bunuri cu dublă destinaţie. China nu este nici la originea, nici parte interesată în criza ucraineană şi nu a turnat niciodată gaz în foc”, a adăugat el.

„Nu vom accepta ca alţii să trimită mingi în terenul nostru sau să arunce pe noi responsabilitatea”, a conchis Wang Wenbin.

După lungi şi dificile dezbateri, Camera Reprezentanţilor a Congresului american a adoptat sâmbătă un plan de ajutorare a Ucrainei, susţinut de parlamentari din ambele tabere. Aproape 61 de miliarde de dolari, adică majoritatea fondurilor aprobate, sunt alocate războiului din Ucraina.

Principale susţinătoare militare ale Ucrainei, SUA nu mai adoptaseră un pachet financiar amplu pentru aliatul lor de aproape un an şi jumătate, în principal din cauza unui blocaj din partea republicanilor din Congres.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...