Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul rus a decis închiderea a șapte puncte de trecere a frontierei feroviare cu Finlanda, Estonia și Letonia, potrivit unui decret publicat marți de autoritățile de la Moscova, citat de The Moscow Times.
Măsura a intrat în vigoare la 1 iulie și suspendă tranzitul persoanelor, vehiculelor și mărfurilor prin punctele de frontieră vizate.
Cinci dintre acestea sunt situate la granița cu Finlanda, în timp ce Estonia și Letonia sunt afectate fiecare de închiderea câte unui punct de trecere feroviar.
Autoritățile ruse nu au oferit explicații privind motivele deciziei și nici nu au precizat cât timp vor rămâne închise aceste puncte de frontieră.
În cazul Estoniei, punctul de trecere de la Ivangorod va continua să funcționeze pentru transportul de marfă și pasageri. De asemenea, în Letonia va rămâne deschis punctul feroviar de la Sebezh.
În urma noilor restricții, Finlanda nu mai dispune de niciun punct feroviar operațional către Rusia.
În mod tradițional, o parte din exporturile rusești de îngrășăminte către Finlanda erau transportate pe cale ferată.
Relațiile de frontieră dintre cele două țări sunt deja limitate. În decembrie 2023, Finlanda a decis să închidă pe termen nedeterminat toate punctele de trecere terestre pentru vehicule și pietoni de la frontiera estică cu Rusia.
Guvernul de la Helsinki a justificat măsura prin creșterea numărului de solicitanți de azil care au ajuns la graniță dinspre Rusia, acuzând Kremlinul că desfășoară un „atac hibrid” împotriva Finlandei.
Autoritățile finlandeze au susținut că presiunile migratorii au reprezentat o reacție la aderarea țării la NATO, oficializată în aprilie 2023.
Decizia Moscovei de a închide punctele feroviare intervine pe fondul tensiunilor persistente dintre Rusia și statele membre NATO din regiunea baltică și nordică.