Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Răzvan Popa, cercetător în cadrul CNSAS, a anunțat, luni, că CNSAS a introdus la Curtea de Apel Bucureşti o acţiune care o vizează pe Carmen Dolhescu, consilier local AUR la Piatra Neamț.
„Azi două vorbe despre Carmen Dolhescu – consilier local AUR la Piatra Neamţ, aflată la primul mandat, şi secretar al organizaţiei AUR Neamţ.
Totodată membru în AGA Perla Invest SRL, societatea prin care Municipiul Piatra Neamţ administrează ceva infrastructură locală de turism în zona dealului Cozla (pârtie, telegondolă, telescaun, tubbing).
Cu un profil de facebook mai degrabă solitar, distribuie exact ce te-ai aştepta să distribuie un consilier local AUR: Sorin Lavric, Gheorghe Piperea, Mihail Neamţu, Marius Lulea, Iulian Capsali şi alţii asemenea lor.
Ca să n-o mai lungesc, voiam doar să vă spun că, mulțumită echipei de Investigatori în Arhivele Securității (si nu numai), urmează să aflăm şi ce a distribuit la Securitate, înainte de 1989. Pentru că, la 13 august 2025, CNSAS a introdus la Curtea de Apel Bucureşti o acţiune pe numele său”, a anunțat Răzvan Popa pe pagina sa de Facebook.
Nu va suparati, dudia asta are pe putin 60 de ani (se vede in pozele recente), iar in poza asta, sa fim seriosi, ori e de acum 30 de ani, ori e prelucrata grav de tot, iar in ultimul caz, na, se pare ca are o problema cu propria varsta.
Da guru georgescu ce a distribuit? Sau el era cu ciulitul urechilor prin alte tari?
@ Aka Aka – Eh, tare interesant ar fi de aflat…