Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Scriitoarea Luminița Corneanu, directoarea artistică a primului festival de literatură pentru copii din România, atrage atenția asupra filonului „identitar” care apare explicit în noua programă școlară de Limba română pusă în dezbatere de Ministerul Educației pentru clasa a IX-a.
Concret, ideea de identitate apare de 12 ori în noua programă – prin sintagme precum „conștiință identitară”, „perspectivă identitară”, „trăsături identitare”, „identitate națională”, „componentă identitară” și „identitate individuală” – față de programa de română încă în vigoare și care are o singură referire: „identitate culturală”, spune Corneanu.
„Îți vine să întrebi «cine v-a lucrat aici», dar lista comisiei de elaborare conține nume dintre cele mai respectabile ale disciplinei, efectiv nu-ți vine să crezi că a ieșit așa ceva. Ce s-a întâmplat între 2009 și 2025?”, scrie Luminița Corneanu.
Doctor în filologie, profesoară de limba și literatură română timp de nouă ani, scriitoare și directoare artistică a festivalului Apolodor, primul festival de literatură pentru copii din România, Corneanu spune următoarele: „Pentru c-am învățat la școală că ocurență egal semnificație, am numărat eu de câte ori apare ideea de identitate în noua programă de română de a noua: ‼ de 12 ori, dintre care 10 sunt «conștiință identitară», «perspectivă identitară», «trăsături identitare», «identitate națională», «componentă identitară» și două sunt «identitate individuală». Spre comparație, în programa de a noua în vigoare apare o singură dată: «identitate culturală»”.
„Îți vine să întrebi «cine v-a lucrat aici», dar lista comisiei de elaborare conține nume dintre cele mai respectabile ale disciplinei, efectiv nu-ți vine să crezi că a ieșit așa ceva. Ce s-a întâmplat între 2009 și 2025?” – avertizează aceasta.
Articolul continuă mai jos
De remarcat că efortul de înnoire curriculară așteptată pentru nivelul liceu de 20 de ani a debutat cu prezentarea noilor programe școlare de istorie, de la sediul Ministerului Educației, de către președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Președinte peste o academie populată de naționaliști, „suveraniști” și promotori ai curentului protocronist apărut în perioada comunistă, după cum a arătat în repetate rânduri G4Media.ro, Ioan Aurel Pop a anunțat de la Ministerul Educației că „ne-am străduit foarte mult [ca noua programă de istorie – N.Red.] să nu conțină accente naționaliste, în înțelesul naționalismului de exagerare”.