Home » Articole » Departamentul de Stat al SUA, acord de 150 de milioane de dolari pentru livrarea de produse medicale critice semnat cu Zipline, proiect la care a lucrat și Cătălin Drulă

Departamentul de Stat al SUA, acord de 150 de milioane de dolari pentru livrarea de produse medicale critice semnat cu Zipline, proiect la care a lucrat și Cătălin Drulă

Departamentul de Stat al SUA, acord de 150 de milioane de dolari pentru livrarea de produse medicale critice semnat cu Zipline, proiect la care a lucrat și Cătălin Drulă
sursa foto: Catalin Drula/Facebook
Ascultă articolul

Departamentul de Stat al SUA anunță că a semnat un acord prin care va acorda până la 150 de milioane de dolari companiei Zipline International Inc. pentru a extinde accesul la consumabile medicale vitale, inclusiv sânge și medicamente, ajungând la până la 15.000 de unități medicale din Coasta de Fildeș, Ghana, Kenya, Nigeria și Rwanda. „Departamentul de Stat susține robotica avansată fabricată în America de Zipline, oferind persoanelor din zonele rurale, care se confruntă cu o logistică lentă și nesigură, produsele medicale vitale de care au nevoie”, se precizează în comunicatul transmis.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

SUA promovează tehnologii de ultimă generație care îmbunătățesc rezultatele în domeniul sănătății și sporesc capacitatea de reacție în situații de urgență la epidemii de boli infecțioase. Această colaborare face America mai prosperă prin crearea de locuri de muncă în America și în întreaga Africă și mai sigură prin prevenirea răspândirii bolilor infecțioase.

USR-istul Cătălin Drulă amintește că până în 2016 a lucrat ca inginer pentru Zipline și laudă inițiativa Guvernului american.

„Este vorba de un program amplu de livrare de produse medicale critice, inclusiv sânge pentru transfuzii și medicamente, în 5 țări africane (Rwanda, Nigeria, Coasta de Fildeș, Kenya și Ghana). Sunt bucuros și recunoscător că am avut șansa să contribui ca inginer la acest proiect prin care se salvează zi de zi vieți, în special în cazul hemoragiilor post-partum. Felicitări foștilor mei colegi pentru munca impresionantă din toți acești ani”, a scris Drulă pe contul său de Facebook.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole