Home » Articole » Canicula ucide: primul deces confirmat la Iași / Un cioban a fost găsit pe câmp în stop cardiorespirator / Medicii explică simptomele supra-încălzirii corpului

Canicula ucide: primul deces confirmat la Iași / Un cioban a fost găsit pe câmp în stop cardiorespirator / Medicii explică simptomele supra-încălzirii corpului

Canicula ucide: primul deces confirmat la Iași / Un cioban a fost găsit pe câmp în stop cardiorespirator / Medicii explică simptomele supra-încălzirii corpului
Sursa Foto: Inquam Photos/ George Călin
Ascultă articolul

Canicula din ultimele zile a făcut prima victimă în județul Iași și a adus la Unitatea de Primiri Urgențe mai mulți pacienți în stare gravă, afectați de temperaturile extreme, anunță Ziarul de Iași.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, avertizează că expunerea prelungită la soare și nerespectarea măsurilor de protecție pot avea consecințe fatale.

- articolul continuă mai jos -

Conform medicului, cel mai grav caz este cel al unui bărbat de 56 de ani din satul Fusenii Noi, care păzea oile pe câmp în momentul în care și-a pierdut cunoștința din cauza căldurii extreme.

Acesta a fost găsit inconștient de alți localnici și preluat de un echipaj medical, însă a intrat în stop cardiorespirator înainte de a ajunge la spital.

La Unitatea de Primiri Urgențe, medicii au constatat că pacientul avea o temperatură corporală centrală de 40°C, semn al unei hipertermii severe. Deși a fost resuscitat și supus manevrelor de răcire internă și externă, starea sa s-a agravat, iar în cele din urmă a fost declarat decedat.

Cum apare embolia pulmonară

Potrivit medicului, martorii au declarat că bărbatul consumase și băuturi alcoolice înainte de incident, factor care poate favoriza apariția hipertermiei și crește riscul complicațiilor severe.

„Consumul de alcool accentuează deshidratarea, deoarece lichidele se pierd mai rapid. Alcoolul are o osmolaritate diferită de cea a sângelui și a apei din organism, iar pentru refacerea echilibrului hidric este necesară o cantitate mai mare de apă. În plus, consumul de alcool reduce capacitatea organismului și a persoanei de a percepe pericolul și de a reacționa la semnele de avertizare ale supraîncălzirii”, a explicat medicul.

La ce semne trebuie să fim atenți

Medicul precizează că cele mai vulnerabile sunt persoanele vârstnice, care se deshidratează mai ușor, percep mai greu senzația de sete și au, în mod natural, un risc mai mare de coagulare a sângelui. De asemenea, un risc crescut îl au persoanele care au avut anterior tromboze sau embolii, pacienții cu obezitate ori cancer, cei imobilizați la pat sau operați recent, femeile însărcinate sau cele care utilizează contraceptive pe bază de estrogeni, precum și persoanele care desfășoară activități în aer liber și pierd cantități importante de lichide prin transpirație.

„Semnele de alarmă nu trebuie ignorate: lipsa bruscă de aer, durerea în piept care se accentuează la respirație, bătăile rapide ale inimii sau o gambă umflată, caldă și dureroasă. În oricare dintre aceste situații trebuie apelat imediat la 112. Tratată la timp, embolia pulmonară are șanse bune de vindecare, însă întârzierea intervenției poate costa viața”, a avertizat dr. Traian Mihăescu.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole