Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În inima Transilvaniei, într-un sat unde timpul pare să fi încetinit pentru a lăsa natura să respire, o bucureșteancă a ales să schimbe strălucirea marilor metropole pe simplitatea unei case săsești.
Elena Buzatu, o specialistă în wellness cu o carieră internațională de invidiat, a transformat o gospodărie ridicată în 1878 în ceea ce este, probabil, singurul SPA sătesc din județul Sibiu și unul dintre puținele din România.
Povestea ei de viață a fost relatată pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Sibiu.
Timp de un deceniu și jumătate, Elena a lucrat în cele mai luxoase centre de wellness din Egipt, Marea Britanie și Qatar. Mâinile ei au relaxat tensiunile unor celebrități de talie mondială, iar amintirile sale includ întâlniri cu oameni pe care restul lumii îi vede doar pe ecrane sau în reviste.
„Cel mai generos a fost actorul irlandez Colin Farrell, care venea des la masaj în Londra și întreba mereu de mine. I-am cunoscut, tot la masaj, pe Lewis Hamilton, pe prințul Albert de Monaco sau pe Naomi Campbell. Sunt și ei oameni ca noi”, povestește Elena.
După ani de zile în care a oferit servicii de elită, dorul de casă și de familie a adus-o înapoi în România, iar pandemia a fost catalizatorul care a împins-o spre mediul rural.
Ajunsă în Richiș, sat aparținător comunei Biertan, Elena a cumpărat o casă veche și a început să pună bazele unui proiect care i-a făcut pe vecini să zâmbească neîncrezători la început. Astăzi, „sauna din deal”, ciubărul și jacuzzi-ul sunt realități care funcționează armonios în peisajul sătesc.
Ineditul acestui SPA constă în integrarea perfectă în natură. O scară meșteșugită din trunchiuri de arbori face legătura între curte și dealul împădurit, unde clienții se pot bucura de o experiență senzorială autentică.
„Sunt destui turiști care întreabă dacă trilurile păsărilor sunt înregistrări, așa cum se obișnuiește în centrele SPA urbane. Aici nu e cazul; suntem chiar în mijlocul naturii”, explică Elena.
Din sauna cu pereți de sticlă, privirea alunecă peste acoperișurile vechi ale caselor săsești, până la biserica evanghelică din centrul satului, faimoasă pentru simbolul „Omului Verde”.
Dacă în trecut se ocupa de piloți de Formula 1, astăzi Elena are în clientelă și săteni din Richiș. Deși la început au fost timizi, localnicii au început să aibă încredere în beneficiile masajului terapeutic, considerând acum centrul Elenei drept „cireașa de pe tort” a comunității lor.
Investiția în calitate este vizibilă: Elena a adus în acest colț de lume echipamente profesionale, inclusiv un pat de masaj de 10.000 de euro și unul cu componente din jad și turmalină. Totuși, ea subliniază că nicio tehnologie nu poate înlocui complet atingerea și priceperea unui maseur cu experiență.
Alegerea Richișului nu este întâmplătoare. Satul este renumit pentru diversitatea sa culturală incredibilă, găzduind locuitori de zece naționalități diferite. Într-un loc unde poți fi vecin cu un elvețian, un american sau un italian, prezența unei bucureștence care a tratat prinți și dive de cinema pare să se înscrie firesc în tabloul multicultural al zonei.
Elena Buzatu privește spre viitor cu optimism și încredere. Chiar dacă deține un teren superb și la poalele Munților Făgăraș, la Arpașu de Sus, inima ei este acum la Richiș. „M-am gândit bine și am suficient curaj să mă descurc în România. În străinătate îmi era mereu dor de casă. Acum îmi este bine”, conchide ea.