G4Media.ro

Ce urmează după decizia instanței scoțiene, care a stabilit că Boris Johnson…

sursa foto: Facebook

Ce urmează după decizia instanței scoțiene, care a stabilit că Boris Johnson a suspendat Parlamentul în mod ilegal

Imediat după aflarea hotărârii unanime a Curţii de Apel scoţiene, conform căreia Boris Johnson a suspendat Parlamentul în mod ilegal, au izbucnit noi dispute cu privire la ce se va întâmpla în continuare, scrie The Guardian, citată de Rador.

Ce spune instanţa scoţiană? Până acum a fost făcut public doar un rezumat al hotărârii, dar acesta conţine termeni foarte fermi. Declaraţia se încheie cu cuvintele: „În consecinţă, instanţa va emite un ordin prin care declară că sfatul dat de premier Majestăţii Sale regina şi prorogarea care a urmat sunt ilegale şi prin urmare nule şi neavenite”.

Nu se face menţiune despre vreo amânare până marţea viitoare când este programată audierea unor noi apeluri în acest caz la Curtea Supremă.

Se pot întoarce parlamentarii în Camera Comunelor pentru a-şi relua dezbaterile? Avocatul Jolyon Maugham QC care a orchestrat contestaţia la curtea din Edinburgh susţine că de vreme ce guvernul nu a făcut cerere de amânare a efectelor deciziei, Parlamentul nu mai este suspendat.

Dacă guvernul vrea să menţină prorogarea, susţine el, membrii guvernului vor trebui să depună o nouă aplicaţie la o instanţă din Regatul Unit imediat pentru a suspenda din nou sesiunile parlamentare.

Însă guvernul şi mulţi politicieni de la Westminster par a fi de părere că legislatorii ar trebui să aştepte până la pronunţarea finală a Curţii Supreme, săptămâna viitoare.

O purtătoare de cuvânt a speakerului John Bercow şi autorităţile Camerei Comunelor au spus că o convocare a parlamentului în timpul prorogării ţine de premier. „Orice decizie de accelerare a întrunirii parlamentului în timpul suspendării este o chestiune ce îi revine guvernului”, a spus ea.

Când se întoarce cauza în instanţă? Dacă guvernul nu simte nevoia de a face o solicitare de urgenţă pentru a suspenda efectele hotărârii instanţei scoţiene, următoarea decizie judiciară programată ar trebui să fie adoptată la Belfast, joi, când judecătorii de la Curtea Supremă vor pronunţa hotărârea lor la o contestaţie similară împotriva prorogării parlamentului de către primul ministru.

Oricum ar fi, ulterior ar mai putea exista un apel accelerat, la Curtea de Apel a Irlandei de Nord, care ar putea implica o şedinţă a judecătorilor în timpul weekendului.

Când intervine Curtea supremă? Instanţa supremă a Regatului Unit are aranjată o audiere de trei zile începând din 17 septembrie, care va contopi toate cele trei apeluri din contestaţiile legale de la Edinburgh, Belfast şi Londra.

Petiţia din Irlanda de Nord conţine parţial temeiuri diferite, care ţin de Legea nord-irlandeză din 1998 care a conferit putere juridică Acordului din Vinerea Mare care a pus capăt formal conflictului din Irlanda de Nord.

The Guardian/ Rador/ Traducerea: Adriana Buzoianu

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „O purtătoare de cuvânt a speakerului”!!!