
Cătălin Drulă invocă susținerea preşedintelui Nicuşor Dan pentru a candida la Primăria Capitalei, după ce premierul Bolojan a spus că PNL l-a măsurat pe liberalul Ciprian Ciucu și că reprezintă o soluție bună / „Pentru Nicuşor Dan Bucureştiul a fost proiectul unei bune părţi a vieţii sale şi nu îi este deloc indiferent cum va continua acest oraş”
Cătălin Drulă, care a anunțat că e pregătit să candideze din partea USR pentru funcţia de primar general al Capitalei, a întărit argumentul că este susţinut de preşedintele Nicuşor Dan pentru cursa electorală, după ce premierul liberal Ilie Bolojan a lăsat să se înțeleagă, în emisiune de joi seara de la Antena1, că nu s-a stabilit cine va fi candidatul desemnat. Ba mai mult, Bolojan a afirmat că PNL a măsurat trei posibili candidați, iar primarul Sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu are cea mai mare cotă de încredere și că reprezintă o soluție bună.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Noi am testat trei dintre colegii noştri care ar putea să candideze şi am constatat că domnul primar al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, are o cotă de încredere bună în Bucureşti, este într-un top al încrederii între cei care au fost testaţi. Având în vedere şi experienţa dânsului, personală, şi rezultatele pe care le-a obţinut la Primăria Sectorului 6, considerăm că este unul din candidaţii redutabili şi sigur, nominalizarea dânsului în calitate de candidat la funcţia de primar s-ar putea face după stabilirea datei alegerilor. (..) Este una din soluţiile bune pentru Bucureşti, pe care le văd fezabile”, a comentat Bolojan, joi seara.
În contrapondere, Cătălin Drulă l-a reinvocat pe președintele României, Nicușor Dan, subliniind că are susținerea sa, pentru că îi leagă o relație „aproape de amiciție” și că președintelui nu îi este indiferent pe mâna cui va ajunge Primăria Capitalei.
„Pentru că vedem continuarea proiectului lui Nicuşor Dan în acelaşi fel, pentru că ne leagă o lungă muncă împreună, aş spune o relaţie foarte bună, aproape de amiciţie. (…) Ne respectăm reciproc munca. Pentru Nicuşor Dan Bucureştiul a fost proiectul unei bune părţi a vieţii sale şi nu îi este deloc indiferent cum va continua acest oraş, or e evident că felul cum va continua oraşul depinde şi de cine va fi primar. (…) Noi vorbim destul de des, i-am spus: hai să avem o întâlnire, să discutăm puţin despre Bucureşti, i-am spus despre intenţia mea de a candida, am discutat un pic pe buget, pe planuri, pe ce se poate face în anii următori, pe implementarea referendumurilor. Dialogul dintre noi este unul vechi şi constant”, a comentat Cătălin Drulă, la EuroNews România.
Totodată, Drulă a afirmat că i-a înaintat preşedintelui Nicuşor Dan propunerea de a deveni candidat la Primăria Capitalei, apreciind că ideal ar fi ca PNL și USR să susțină un candidat comun, lucru care – în opinia sa – ar fi dorit și de premierul Bolojan:
„Eu cred că ar fi bine să avem o candidatură comună, ştiu că şi Ilie Bolojan îşi doreşte să avem o candidatură comună PNL-USR, dar să ştiţi că aici poate mai e de discutat şi cu partidele reformiste mai mici, pentru că nu ar fi bine să spargem votul şi o mare parte din programul pe care îl au alte partide, noi îl putem prelua. Gândim la fel în termeni de oraşe moderne, de aer curat, de spaţii verzi, de o mobilitate modernă, aici e o mână întinsă pentru a discuta, ca să nu avem un vot fragmentat”.
Premierul Ilie Bolojan a argumentat și el că ar fi de dorit un candidat comun, dar spune că trebuie desemnat candidatul cu cele mai mari șanse de câștig, iar decizia trebuie să se ia în urma unei analize sociologice. „La Bucureşti avem alegeri din primul tur, deci candidatul care are cel mai mare număr de voturi, indiferent cât are, are şanse foarte mari să fie primar. Pe cale de consecinţă, consider că partidele care astăzi sunt parte a coaliţiei trebuie să analizeze la modul cel mai serios susţinerea, poate în totalitate, deşi nu e foarte uşor să faci acest lucru, a unui candidat sau cel puţin două partide să găsească o formulă să susţină un candidat, dar stabilirea acestui candidat trebuie să se facă pe nişte analize sociologice, în aşa fel încât să nu mai recurgem la candidaţi care nu sunt testaţi, nu sunt verificaţi”, a spus Bolojan.
De reținut că liberalul Ciprian Ciucu nu a fost și nu este agreat de Nicușor Dan. De-a lungul timpului, cei doi au intrat de mai multe ori în conflict, pe probleme administrative, cel mai recent scandal fiind cel din precampania alegerilor prezidențiale, când Ciucu l-a acuzat public pe Nicușor Dan că a dispărut complet din Primărie și că „e mai preocupat să-şi facă publicitate electorală şi mai puţin să se ocupe de problemele administrative ale bucureştenilor”. În același timp, pe Ciucu nu-l simpatizează nici colegul său de partid, Hubert Thuma (șeful Consiliului Județean Ilfov), cel care are poziția de vicepreședinte regional al PNL pentru București-Ilfov și care a acaparat de partea sa o mulțime de lideri de organizații liberale din întreaga țară. Este așteptat ca în perioada următoare să fie vehiculate, oricum, și numele altor posibili candidați pentru Primăria Capitalei, atât din partea PNL și USR, cât și din partea altor partide, după cum G4media a relatat pe larg AICI
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.