G4Media.ro

Cartea electronică de identitate sau pașaportul sunt obligatorii pentru călătoria în UE…

Foto: Carte electronica de identitate / Sursa - Ministerul de Interne

Cartea electronică de identitate sau pașaportul sunt obligatorii pentru călătoria în UE din 3 august 2021. Cu actualele cărți de identitate se va mai putea merge în Uniune încă zece ani, până la expirare / Copiii vor putea avea de la naștere acte electronice de identitate

Cartea electronică de identitate sau pașaportul sunt obligatorii pentru călătoria în UE din 3 august 2021, au explicat, vineri, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne. Cu actualele cărți de identitate se va mai putea merge în Uniunea Europeană încă zece ani, până la expirarea documentelor, pentru că Regulamentul european în acest sens prevede o perioadă de tranziție până în 2031. Copiii vor putea avea de la naștere acte electronice de identitate, la cererea părinților, iar de la 12 ani acestea sunt obligatorii.

Cătălin Giulescu, directorul Direcției de evidența populației, a precizat că, potrivit Regulamentului 1157 al UE din 2019, libera circulație în Uniunea Europeană, de la 3 august 2021, va fi permisă doar cu CI electronică, confecționată din policarbonat, cu cip de înaltă securitate, cu o perioadă de tranziție până la 2 august 2031.

Cei care în august 2021 deja dețin o carte de identitate valabilă, care nu expiră atunci, potrivit unor programări, vor putea să obțină anticipat actul electronic.

„Românii în continuare vor putea călători cu pașaportul sau CI electronică din 3 august 2021. Pașaportul e prevăzut cu CIP care are integrate imaginea și două amprente. (…) După 3 august 2021, vor putea călători și pe baza actualelor cărți de identitate care sunt încă valabile, până la data expirării, perioada de tranziție fiind până în august 2031”, a explicat Giulescu.

Odată cu introducerea cărții electronice de identitate, vârsta obligatorie pentru emitere va coborî la 12 ani, iar de la data nașterii părinții pot solicita CI electronică, tocmai pentru a facilita libera circulație, a mai precizat acesta.

De asemenea, Ministerul de Interne intenționează să treacă la emiterea cărții de identitate fără termen de expirare începând cu vârsta de 70 de ani a posesorilor, așa cum este în UE, și nu de la 55 de ani, cum este în prezent în România.

Cărțile de identitate electronice vor înlocui și cardurile de sănătate.

Proiectul de ordonanță pentru introducerea cărții electronice de identitate este în dezbatere publică.

Foto: Ministerul Afacerilor Interne

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Sunt curios, asa de dragul exprimării corecte, de jurnalist: cum se împacă faptul că noile CI devin obligatorii pentru circulația în UE de la 3 aug 2021, subînțelegând astfel că cu alte CI, vechi, nu se mai poate ieși din țară și intra în UE, ca mai apoi să apară afirmația că și cele vechi sunt, totuși, valabile, tot pentru călătoria în UE, încă zece ani!?
    Atunci unde intervine obligativitatea legată de august 2021? Normal că cine își face carte de identitate nouă, electronică, va fi obligat să o poarte asupra ta la ieșirea din țară și călătorii în UE! Dar și oamenii cu CI vechi au același drept, conform titlului – timp de încă 10 ani după data respectivă…

    Înțelegeți? Eu nu.

    • În mod logic, nu au cum să devină CI electronice obligatorii de la 3.08.2021, din moment ce se poate călători în UE și cu celelalte, vechi, încă 10 ani.
      Ci aceste CI nou impuse, electronice, vor deveni cu adevărat obligatorii din 2031, adică după ce trec cei 10 ani de grație pentru preschimbarea actualelor CI. Așa trebuia scris articolul…

    • Exista o prevedere in lege care spune ca o persoana poate solicita si CI fara cip. Probabil ca autorul a vrut sa spuna ca daca ai CI nou fara cip n-o sa poti calatori cu ea in UE. Desi nu vad de ce daca se va putea cu celelalte (bine ca tocmai mi-am schimbat plasticul) inca zece ani.
      Si de ce numai zece ani? Ce fac cei care au CI valabil pe 50 de ani? Se transforma UE in vreun stat politienesc? Sau doar Romania?

    • Ar fi de inteles asa: pana la expirarea celei vechi, daca este emisa inainte de data limita, mai poti circula cu ea in UE. Daca ai una noua, emisa dupa data de 3 august poti sa te plimbi nestingherit in UE … dar numai in partea cuprinsa intre frontierele Romaniei. Daca vei dori sa iesi din acest cadru, va trebui, probabil sa prezinti una cu cip sau un pasaport
      (probabil, zic… cam asa merg lucrurile cand „se expira cate un tip de documente)

    • deci pot sa am si buletin normal ,ca sa pot calatorii in alte tari …am dreptul de a calatorii…

    • corect, e scris total ilogic.

  2. Leviathan
    Cum se împăca noțiunea de „libera circulație” cu obligativitatea înscrierii în „big data”?
    O sumedenie de țări „avansate” nu cer cetățenilor să dețină in mod obligatoriu asemenea documente: Austria, Germania, Finlanda, Danemarca, Franța, Ungaria, italia, iar alte nici măcar nu au carte de identitate: Norvegia, marea Britanie.

  3. Citesc comentariile de pe aici si imi vine in minte o singura intrebare: de ce e tara asta plina de idioti?
    De ce trebuie ca de fiecare data cand se schimba ceva, sa se gaseasca cate unii sa invoce tot felul de aberatii?

    • Eu unul, abia astept; CI pe care o am acum expira cu cateva zile inainte de data anuntata…
      Oare imi vor emite una tot in formatul asta care nu incape in portofel?

      Ma doare in basca ca au sa stie nu stiu cine pe unde ma plimb… Stiu deja toti cei interesati (daca cumva intereseaza pe cineva)! Ca doar de buna voie ne logam cu smartfonul pe diverse conturi si nu mai putem merge de la a la b decat cu gugalmap…

    • Ah, si alta si mai: unora de varsa mea care si-au preschimbat CI rcent, li s-a dat una valabila pe urmatori 70 de ani.
      Sa vedem cm s-or descurca astia cand o expira asta si va fi sa o preschimbe din nou

    • Nu mai citi, de ce sa obosesti degeaba un creier relaxat?

    • Concret, despre ce aberatii vorbesti, ca sa stim cine sunt idiotii.

  4. Obligatorii din 2021 = statul român e obligat să le emită începând cu 2021.
    Tranziție pentru cetățeni = până în 2031 sunt valabile și alea pe model vechi, dacă nu expiră între timp.

    • Atunci în felul ăsta trebuia formulat titlul. Și conținutul articolului, unde a fost reluată INFO din titlu. Altfel se înțelege eronat că vor deveni obligatorii CI cele noi pentru cetățean. Nu pentru stat (să le introducă). Dar de ce să nu facem niște valuri în baza unui titlu formulat intenționat greșit. Sau semi-greșit. Un pic de panică nu strică, nu?

  5. Nu comentez pen’ ca (bai SRI-stule, ti-adici aminte ca te-am intrebat in 2 0 1 0 cand se schimba buletinele si la 2 luni de la intrebarea MEA ai promovat?) Gata, chiar vorbesc degeaba si cu cine nu trebuie. Sint I D I O T. De mult.

  6. Cartea mea de identitate expira in 2076. Ce fac, astept pana atunci sau trebuie sa o schimb in 2021?

    • E mai intelept sa astepti. In 76 vei vedea ce-i de facut.
      Pana atunci, e valabila asta.

    • Pe mine ma inerveaza ca CI a mea expira exact cu o luna inainte.
      Pacat. Mi-ar fi placut asta noua, cu format mai mic. Tin un portofel numai ca sa incapa cartonul asta mare.

  7. De ce nu includ și permisul auto?

  8. Mă uimește un lucru, cum de inegalabilul/a, șeful/a tuturor cazanelor ®Scarațoschi, cititorul acestui document de identitate diavolesc, nu e prezent/a printre noi în comentând…
    Ar fi o pasă înaltă la fileu… Ar urma un smash ?

    E cumva deontologia meseriei, Jo ?