Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Oficial, aprobată prin Ordinul ministrului Educației nr. 3505/31 martie 2022. Anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este la fel de scurt ca cel actual, după cum a arătat Edupedu.ro într-o analiză. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Școlile vor decide când anume vor avea loc aceste două perioade.
Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie-noiembrie.
Organizarea anului școlar nu mai conține cuvântul semestru, dar apare în ordinul de ministru expresia „modul de învățare”. Potrivit structurii publicate, sunt 5 astfel de module, fragmentate cu 5 vacanțe.
De asemenea este pentru prima dată când este menționată în ordinul de ministru din acest an, pentru anul școlar 2022-2023 și data de terminare a vacanței de vară -3 septembrie 2023. Implicit data de început a cursurilor pentru viitorul an școlar va fi 4 septembrie 2023. Calendarul anului școlar următor este:
Vezi calendarul oficial complet al anului școlar 2022-2023 pe Edupedu.ro
Cineva să-l oprească pe sinistrul educației……
ce tare , apoi apare ministrul la televizor si ne spune cum a reformat sistemul. inca un tembel care crede ca reforma sta in datele de inceput de an scolar si in perioada vacantelor. nici un cuvant nici de la ministru nici de la sindicate despre reforma programei pe sistem pisa. ii doare in c__ .la reforma reala cel putin 50% dintre profesori dispar din sistem. adica din 2, 3 materii faci una.
Daca a exista consecventa, dupa ’89, in politicile de stat, aceasta a existat doar in ministerul educatiei si invatamantului. Consecventa in distrugerea calitatii invatamantului, in Romania.
Exact asa s-a intamplat. Motivul ar putea fi unul simplu: ne vor prosti.
CORECT!
Ne vor prosti = vedeti ce se intampla in invatamant
Ne vor bolnavi = vedeti ce se intampla in sanatate
Ne vor saraci = vedeti ce se intampla in investitii, autostrazi, etc
In Romania, scoala este facuta pentru profesori nu pentru elevi. Profesorii predau o ora la clasa dar au cerinte care necesita alte 5 ore de meditatii acasa plus zeci de ore de antrenament individual. E o catastrofa. Si la urma, elevul invata 16 ore pe zi la 18 materii cu rezultate submediocre la toate materiile.
Va contrazic, sunt profesori între profesori.
Sunt profesori cu adevărat dedicați profesiei, care predau cu pasiune și reușesc sa își atragă elevii și profesori care „își baga picioarele ” și fac orele la norma.
Profesorii adevărați, din păcate, sunt luați la mișto de elevi, ești blând cu ei, vrei sa le arati ca pot învața cu adevărat lucruri interesante la ora ta , și ei fac ce au aud din presa, de acasă, de peste tot.
Asta au copiat planul scolar din Germania …….Bravo …
Buna ziua. Nu se spune nimic despre notarea elevilor. A ramas aceeasi, sau elevii vor fi evaluati si notati de catre alti profesori, de la o alta scoala si nu de catre cei care le predau la clasa? Va rog sa ne dati mai multe detalii despre evaluarea si notarea elevilor.