Home » Articole » Bolojan: Noi nu cu gemul din bucătărie trebuie să ne luptăm, ci cu evaziunea fiscală, cu fraudele mari, cu neplata taxelor

Bolojan: Noi nu cu gemul din bucătărie trebuie să ne luptăm, ci cu evaziunea fiscală, cu fraudele mari, cu neplata taxelor

Bolojan: Noi nu cu gemul din bucătărie trebuie să ne luptăm, ci cu evaziunea fiscală, cu fraudele mari, cu neplata taxelor
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că statul nu trebuie să se lupte cu gemul din bucătărie, ci cu evaziunea fiscală, cu fraudele mari, cu neplata taxelor, transmite News.ro.

”Astăzi finanţele au publicat, cred că în jurul prânzului, situaţia datoriilor pe care instituţiile publice le au luat bugetul de stat. Încă nu s-a mai întâmplat asta. Vor primi notificări toţi. Instituţiile publice. Primării, spitale şi aşa mai departe care şi ele până acum se considerau scutite de a respecta legea. De ce? Pentru că ce făcea guvernul? Nu îşi bugetau ultimele luni ale anului, în mod intenţionat, creau o presiune pe salarii. Dom’le, nu avem bani de salarii. Şi atunci venea guvernul printr-o hotărâre de guvern şi le dădea aceşti bani. Ori este anormal ca cei care fac asta an de an să fie finanţaţi. Acum au fost notificaţi. Aceste date sunt publice”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la RRA. 

- articolul continuă mai jos -

”Vor fi publicate săptămâna viitoare şi datoriile companiilor de stat şi lista cu aceste companii. Nu am mai aprobat în guvern bugetele lor, de când sunt premier, acolo unde au avut pierderi, decât cu planuri de recuperare”, a precizat şeful Executivului. 

El a dat exemplul companiei Metrorex, din Bucureşti, care este subvenţionată în fiecare an cu aproximativ 900 de milioane de lei. 

”Cred că peste 70% din cifra lor de afaceri este subvenţie de la bugetul de stat. Nu-i tot una dacă acolo se fac economii de 5%, de 3%, de 4%, pentru că asta, la nivelul acestei sume înseamnă 10 milioane de lei, 20 de milioane de lei, 30 de milioane şi atunci le-am aprobat bugetul, condiţionându-le aprobarea de un plan de reducere a cheltuielilor şi au trebuit să facă acest lucru”, a spus el. Potrivit premierului, ”trebuie să nu ne risipim banii şi orice funcţionează mai bine este un plus pentru toţi cetăţenii ţării noastre. 

”Noi nu cu gemul din bucătărie trebuie să ne luptăm, ci cu evaziunea fiscală, cu fraudele mari, cu neplata taxelor. Asta este misiunea ANAF şi asta vom face în perioada următoare”, a subliniat premierul Bolojan.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole