Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul urmează să aprobe, marţi, acordarea de ajutoare pentru zonele afectate de calamităţi din judeţele Maramureş, Neamţ şi Suceava, a informat premierul Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
Este vorba despre două proiecte de hotărâre care prevăd acordarea de ajutoare pentru reabilitarea infrastructurii publice afectate în judeţul Maramureş, precum şi pentru sprijinirea directă a familiilor ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie în judeţele Neamţ şi Suceava.
„Urmează ca după publicarea hotărârii să începem demersurile, împreună cu colegii noştri de la Ministerul Muncii, pentru distribuirea acestor sume, în aşa fel încât oamenii să poată să îşi refacă cât mai repede casele afectate”, a anunţat prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.
Conform agendei reuniunii de marţi, Executivul va aproba alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru Rona de Sus, judeţul Maramureş.
Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre privind acordarea de ajutoare de urgenţă în bani persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de inundaţiile produse în judeţele Neamţ şi Suceava, în zilele de 27 şi 28 iulie.
Fonduri inclusiv pentru locuinte neautorizate si neasigurate ? de ce mai e nevoie de autorizare si asigurare in Romania ? de ce sa mai platesti impozit pe locuinta daca poti sa faci una neautorizata si statul o trateaza ca pe una autorizata? mai si ziceau ca le depisteaza cu drone ! probabil ca sa poata da ajutoare in caz de ceva !? e corect pentru altii care au suferit daune, dar nu a fost un eveniment de impact national ?
Dar pentru defrișările care au favorizat viitura au cerut ajutor sau aprobare cuiva?