Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Agenția din subordinea Ministerului Educației care evaluează grădinițele pentru acreditarea acestora a emis o atenționare pentru părinții care își duc copiii la grădinițe private. “Întrucât la ARACIP se înregistrează continuu sesizări privind legalitatea derulării unor activități educaționale în regim privat, deseori denumite ‘grădiniță’, le recomandăm părinților, în vederea protejării și promovării interesului superior al copilului și asigurării siguranței și sănătății acestuia, să solicite furnizorilor de servicii toate autorizațiile și aprobările prevăzute de lege”, anunță Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, într-un comunicat remis Edupedu.ro.
Agenția listează toate autorizațiile și aprobările pe care grădinițele private aflate în legalitate trebuie să le aibă și explică riscurile pe care și le asumă, atunci când merg la o grădiniță care nu funcționează legal.
Lista grădinițelor și a școlilor particulare autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate poate fi consultată de orice părinte, pe site-ul ARACIP, la secțiunea Registre. Agenția încurajează părinții ca, dacă au întrebări sau nelămuriri, să ceară “direct la ARACIP informații privind școala sau grădinița care vă interesează”: prin fax (0213192096) sau prin email ([email protected]).
Da, nu e vorba ca parintii incep sa-si duca copiii numai la privat si se leapada de stat, statul intotdeauna se gandeste la binele copilului… ma lasi.
Ca sa nu mai vorbim de scolile statului ce functioneaza fara diferite avize.
RO este tara din UE unede copii mor pe capete inecati in haznalele din curtea scolii.