Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autoritățile moldovenești și-au exprimat regretul față de participarea ambasadorului Rusiei, Oleg Vasnețov, la festivitățile prilejuite de proclamarea nerecunoscutei Republici Transnistrene, care au avut loc cu o zi înainte la Tiraspol, potrivit Rador Radio România.
„În pofida faptului că Moscova susține că respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova și nu recunoaște independența Transnistriei, prezența ambasadorului la Tiraspol demonstrează contrariul. Ministerul Afacerilor Externe regretă participarea ambasadorului rus la aceste evenimente. Astfel de acțiuni dăunează procesului natural de reintegrare, care suntem siguri că este dorit de cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului”, a declarat Liliana Barbăroșie, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe.
Mariana Sari, purtător de cuvânt al Biroului Politici de Reintegrare, a declarat că „nu este prima dată când șefii misiunii diplomatice a Federației Ruse în Republica Moldova, precum și alți oficiali de la Moscova, participă la astfel de evenimente”.
Sursa: INFOTAG / Rador Radio România