Octavian Fulop, supravieţuitor al Holocaustului, mărturiseşte că la Auschwitz a trăit „toate ororile posibile” iar în prezent nu poate accepta negarea a ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă. Fulop, în vârstă de 91 de ani, a participat, joi, la memorialul din Bucureşti, la o ceremonie organizată de Ambasada Israelului pentru a aduce un omagiu […]
Rusia a declarat joi că o criză a rachetelor nucleare între Moscova și Washington este „inevitabilă” fără măsuri care să asigure reținerea și predictibilitatea, a informat agenția de presă TASS, citată de Reuters. Remarca oficialului de la ministerul rus de externe, Vladimir Ermakov, a venit la o zi după ce Statele Unite și NATO au […]
Un număr de 323 de persoane din judeţul Harghita au fost confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 ore, ceea ce reprezintă un record de cazuri de la începutul pandemiei de COVID-19, fiind înregistrate focare în spitale, şcoli, dar şi la Penitenciarul Miercurea-Ciuc, arată datele transmise joi de Instituţia Prefectului, relatează Agerpres. Potrivit sursei citate, […]
Principalul partid de opoziţie din Grecia, partidul de stânga Syriza, a depus joi o moţiune de cenzură împotriva guvernului conservator grec, ţintă a criticilor după haosul provocat de ninsoare la Atena, informează AFP. „Este timpul să plecaţi”, a declarat în Parlament fostul premier de stânga Alexis Tsipras la adresa guvernului de dreapta al lui Kyriakos […]
NATO ia în considerare desfăşurarea unor trupe în Slovacia şi în alte ţări din flancul estic, ca răspuns la concentrarea militară rusă în apropiere de Ucraina, a declarat joi ministrul de externe slovac Ivan Korcok, transmit Reuters şi TASR, citate de Agerpres. Potrivit website-ului aktuality.sk, Korcok a afirmat că deocamdată nu a fost luată o […]
Cercetătorii care au studiat medicamentul împotriva cancerului Keytruda la pacienţii cu HIV care suferă totodată şi de cancer susţin că imunoterapia ar putea contribui la dislocarea virusului din celulele sistemului imunitar uman, oferind un domeniu de studiu promiţător pentru tratamentul infecţiei cronice cu HIV, relatează Reuters, citată de Agerpres. Tratamentele antiretrovirale permit în prezent multor […]
Rusia se expune unor ”consecinţe masive”, în cazul unei agresiuni în Ucraina, printr-o serie de sancţiuni aflate în pregătire în Occident, care includ controversatul gazoduct germano-rus Nord Stream 2, anunţă joi ministrul german de Externe Annalena Baerbock, relatează AFP, citată de News.ro. ”Suntem pe cale să lucrăm la un pachet de sancţiuni puternice” împreună cu […]
Continuarea discuţiilor ruso-ucrainene la începutul lui februarie, la Berlin, este o „veste bună”, ce lasă să se înţeleagă că Moscova va privilegia calea diplomaţiei cel puţin până atunci, a afirmat joi şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, aflat într-o vizită în Danemarca, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres. „Veste bună este că consilierii […]
Uniunea Europeană a lansat joi un caz la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) împotriva Republicii Populare Chineze pentru practicile sale comerciale discriminatorii împotriva Lituaniei, care afectează și alte exporturi de pe piața unică a UE, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. „Aceste acțiuni, care par a fi discriminatorii și ilegale conform normelor OMC, dăunează […]
România a participat cu observații la răspunsurile trimise miercuri de SUA și NATO Rusiei, la capitolul privind o posibilă inspecție a rușilor la baza de la Deveselu, au declarat pentru Europa FM surse oficiale guvernamentale. Surse oficiale guvernamentale au declarat în exclusivitate pentru Europa FM, referitor la oferta SUA ca rușii să vină să vadă […]