G4Media.ro

AUR anunță că strânge relațiile cu partidele anti-UE / George Simion s-a…

Sursa Foto: AUR

AUR anunță că strânge relațiile cu partidele anti-UE / George Simion s-a întâlnit cu lideri ai partidului de guvernare din Polonia și cu conservatorii europeni

AUR anunță într-un comunicat că strânge relațiile cu partidele critice la adresa Uniunii Europene, Partidul Lege și Justiție din Polonia și cu lideri ai grupului conservator din Parlamentul European. Parrtidul de guvernare din Polonia (PiS) este acuzat că încalcă valorile europene, împotriva Poloniei fiind declașată aplicarea articolului 7 din Tratat. Autoritățile poloneze s-au apărat în fața Consiliului cu trei ocazii, între iunie și decembrie 2018.

Într-o etapă ulterioară, Consiliul European poate stabili, cu unanimitate și cu acordul Parlamentului, existența unei încălcări grave și persistente a statului de drept, a democrației și a drepturilor fundamentale. Acest lucru ar putea duce la sancțiuni, cum ar fi suspendarea drepturilor de vot în Consiliu.

Potrivit comunicatului AUR, copreședintele AUR George Simion a efectuat vizite de lucru în Polonia și Belgia. Miercuri, la Varșovia, parlamentarul a avut întrevederi cu reprezentanți ai partidelor de guvernare conservatoare, PiS (Partidul Lege și Justiție) și Partidul Solidaritatea Poloneză. Discuțiile cu conservatorii polonezi au vizat situația companiilor de stat strategice, dar și proiectul de lege împotriva cenzurării internetului.

„Polonezii, prin partidele de guvernare conservatoare, dar și prin istoria comună pe care o au cu românii, prin interesele actuale pe care le au în regiune și prin viitorul pe care ni-l dorim să fie comun, trebuie să fie aliații strategici ai României în zonă”, a declarat George Simion.

Deputatul AUR s-a întâlnit cu deputatul Janusz Kowalski, secretar de stat în Ministerul Activelor Statului, dar și cu deputatul Radoslaw Fogiel, consilier al liderului PiS, Jarosław Kaczyński, și responsabilul de relațiile internaționale al partidului care conduce Polonia. Simion i-a dăruit lui Fogiel o hartă a României Mari, când Polonia era vecină cu România Întregită la 1918.

Joi, la Bruxelles, liderul AUR a avut o serie de întrevederi cu europarlamentari conservatori, cu care a abordat subiectul pachetului de mobilitate care afectează transportatorii români, al Pactului Verde european (Green Deal) care va vulnerabiliza sistemul națonal energetic inclusiv prin închiderea termocentralelor, dar și teme de actualitate ca instituirea unui pașaport de vaccinare sau cenzura practicată de Big Tech (Facebook, Twitter, YouTube).

George Simion a anunțat în contextul deplasărilor că AUR se afiliază la familia politică europeană a conservatorilor și reformiștilor, de orientare centru-dreapta și din care fac parte și conservatorii polonezi, italieni, spanioli și britanici, se mai arată în comunicatul AUR.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

40 comentarii

  1. AUR s-a facut de rasul lumii cu ”septica” Ciocioaca.

  2. Cu bilete si cazare platite de stapanul rus. Se incearca aceeași poveste ca in Marea Britanie.

    • Pai cum altfel. Tot „partidul” poarta amprenta creatoare a Moscovei, prin urmare n-are cum sa actioneze in afara programului trasat.

  3. Pina nu demult Rusia aduna fascistii de prin toata Europa la conferinte in Crimeea anexata, Dughin si prietenul lui Nastase faceau prezentari de carti, acuma moskova mai are un agent pe nume Simion

  4. Pe când o vizita de lucru la Orban Viktor? Numai ca acolo nu poți sa ii duci harta României Mari ca bate la ochi. Mai bine o opinca.

  5. In momentul in care Romania iese din UE (lucru care sper sa nu se intample niciodata) tara va intra in colaps iar idiotul de Simion se va intoarce sa arunce cu pietre pe stadioane si toti pupatorii de rozete aurite vor muri de foame mai rau decat fac acum…

    • Romania nu iese din UE, indiferent ce spun postacii rusi. Sunt atatia romani in UE, multi dintre noi au atatea rude peste hotare.

      Iar UE a fost o forta civilizatoare in Romania, avem atatea legi primite de la UE, pe care ticalosii de politruci nu le-ar fi dat niciodata, fiindca le ingreuneaza furtul.

      Nu mai spun ca intreaga lume vede cat sufera britanicii dupa brexit, isi pierd industrii intregi, industria crustaceelor, a carnii de porc, in curand industria auto etc.

  6. ..HAUR strange relatiile cu spargatorii de bancomate, proxenetii din clanurile de „periculosi” vopsiti, camatarii cu sabii ninja, „proprietarii de cersetori”, ultarsii cu patru clase ale cluburilor de fotbal si „angajatorii” de forta de munca la cules de sparanghel ( sarumana doamna porno )… Viitor de HAUR, tara noastra are…Votati HAUR ! Votati SOSOII la putere !

  7. De ce ati pus poza cu Banel Nicolita??

  8. Se pare ca rusii au invatat bine metoda.
    Identifici utilizatori si trimiti mesaje specifice, consipirationiste, anti-sistem, etc. pe retelele sociale. Vii cu un personaj/partid controversat in spatele acestor mesaje + plus mesaje anti mobilizare vot (toti sunt la fel, nu are rost, hai sa plecam toti din tara, tara de rahat, etc.) => garantat procent substantial la alegeri.
    S-a folosit aceeasi metoda in SUA (Trump), GB (Brexit), Franta (Le Pen), Romania (AUR).

    • In Italia 5 stele e de 2 ani la putere

    • Victor2, 5 stele nu sunt anti ue. Din acel grup face parte partidul „fratelli d’italia” a lui Meloni sau lega nord a lui salvini, fan mare a lui trumpica

    • DaLega lui Salvini e pe filiera Moskova ,in schimb 5stele e pe filera Washinton( PD) ,Beijing, Partidul Comunist Chinez ,finantiatorii si ideologii au legaturi directe cu oligarhia chineza si importanrte familii americane care vor sa,implementeze digit.aalizarea.

  9. Caraghioasa adunatură de patologici numită AUR, in frunte cu descreieratul infantil George Simion, iși va da duhul pe limba proprie, pană la următoarele alegeri, la fel ca jalnica pupăză blondă americană, proaspăt descocoțată din Washington D.C. și mutată intr-un palmier de pe moșia din Florida.

  10. normal ca trebuie sa iesim afara din UE… Siberia are nevoie de forta de munca, asa ca diaspora care a votat AURolacii ar fi binr sa se indrepte spre Siberia de pe acum, ca Germania sau Spania nu sunt bune
    Putin are doze de noviciok suficiente pentru toti romanii care vin la munca in Rusia si care l-ar deranja, asta daca metoda aruncatului de la etaj devine prea batatoare la ochi..

  11. Fupa toti postaci de aici trebuie doar ridicate in slavi partidele care promoveaza homosrxuali…altfel nu esti cool…..mars si stati capra la progresiti….

    • Romanii nu stau capra nici la unii nici la altii le.o trag si la rusoaice si la occidentale cand vor ei😁

  12. Frate Muresan, nu o e nicio miscare pro-gay pe aici. Tutoror ne plac femeile :).

  13. Idit nahui,aur,Calin Georgescu,George Simion ,sletka de agenti si toți comuniștii care va finanțează ,ridicoli,penibili!Unde vreți să mergeți cu fetele alea ,nerozilor?

  14. AUR este un paratraznet pentru nemultumirile romanilor create de pandemie si de saracie. Ei vor duce in derizoriu orice opozitie autentica la paradigma PSD-PNL+balamale.
    Cred ca AUR este o creatie a unor generali pensionati si vehicul de santaj si parvenire a aripii PRM infrante dupa incarcerarea tov. Dragnea. De asemenea cred ca acum vor sa isi caute finantare din strainatate si din afara UE.

  15. Cred că ăsta e antimue pentru că are sechele emoționale de când era copil

  16. Mergeti , de unde ati venit. Nu ati fost in stare la voi sa faceti ordine si veniti sa va capatuiti la noi.Eu vreau in UE. Am fost izolati destul, so de ani .Nu mai prostiti si manipulati oamenii cu ideile voastre.

  17. Și sunt deranjați că sunt etichetați partid de extremă dreapta !?!?!?!?

  18. O piesa fumata incercata si de circarii (Banon) clownului portocaliu din America in regia cracanatului din Eur-Asia

  19. un mascarici , oricum il vor lua la misto dupa culoarea pielii lui .

  20. Uniunea Europeană ar trebui să fie mai atentă cu toți acești spioni ruși din interiorul Uniunii. Toate aceste „partide” au CA PRIN COINCIDENȚĂ același discurs: Uniunea Europeană este rea, măștile sunt rele, vaccinurile sunt rele. ȘI MAI MARE COINCIDENȚĂ, în „partide” sunt securiști dovediți și membri care au relații de la foarte bune în sus cu Moscova….. E dreptul lor să aibe opinii diferite. Dar dacă nu le place în Uniunea Europeană, de ce nu se mută ei frumușel la Moscova? Sau la Beijing? Sau la New York? Mie n-o să-mi fie dor de ei și nici de discursul lor pro-infectare.

  21. de la „Unirea cu Basarabia” la „Romania in afara UE” in doar doua luni. trebuie sa fie un record.

  22. toti acesit anti-UE ar trebui sa faca cu ei insisi cateva exercitii, binenteles daca sunt verticali (ceea ce ma indoiesc):
    – sa cumpere DOAR produse din tara lor, de la telefoane, televizoarea, masini, alimentare, haine ..
    – de cate ori vor sa calatoreasca peste hotare, sa mearga la amabasada tarii in care vor sa mearga si sa ceara viza (asa simbolic ar trbeui deschis un ghiseu de viza pentru anti-europeni, la fiecare ambasada), si sa fie verificati la fiecare granita de tranzit pentur acest lucru
    – sa isi faca economii doar in moneda tarii in care traiesc

  23. Și iată ca hAUR le-a tras … plăcuta suedeza la toți cei care i-au votat., mai cu jind celor din diaspora.

  24. Simion a luat cumva si lectii de cum se tine o orgie gay la Bruxelles de la prietenii ultra conservatori?

    Macar la proba de coborat pe burlan in viteza tre’ sa se fi descurcat excelent, ca e in putere si are si experienta la degajat terenu’.

  25. DaLega lui Salvini e pe filiera Moskova ,in schimb 5stele e pe filera Washinton( PD) ,Beijing, Partidul Comunist Chinez ,finantiatorii si ideologii au legaturi directe cu oligarhia chineza si importanrte familii americane care vor sa,implementeze digit.aalizarea.

  26. Și britanici? Mie îmi dă cu radical.