Circulaţia este restricţionată marţi pe Autostrada Soarelui şi pe Valea Oltului, pe anumite tronsoane efectuându-se lucrări, relatează Agerpres. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, până la ora 19.30, au loc lucrări de reparaţii la partea carosabilă pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, tronsonul kilometric 32+400 de metri – 33+100 de metri, […]
Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, afiliat BNS, amenință cu proteste și avertizează că are „capacitatea necesară” de a bloca sistemul judiciar, din cauza proiectului de reformă a pensiilor speciale, care vizează și grefierii. „O reacție fermă din partea sistemului judiciar sigur va exista și chiar dacă nu suntem o categorie profesională numeroasă încât să […]
Meteorologii au emis, marți, avertizări Cod portocaliu și Cod galben de furtuni în zona de vest a țării. Între orele 12.00 – 20.00, în județele Caraș – Severin, Timiș, Hunedoara și Arad vor fi averse torențiale și grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 40…70 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la […]
Doi militari moldoveni aflați în misiunea KFOR din Kosovo au fost răniți în urma confruntărilor cu protestatarii din nordul țării. Informația a fost confirmată de Ministerul Apărării al Republicii Moldova și citată de Tv8.md. În scopul stabilizării situației din nordul regiunii Kosovo, subunitățile contingentelor din misiunea KFOR, inclusiv cel al Armatei Naționale, au fost implicate […]
Sindicaliştii din poliţie protestează marţi, la sediul MAI, conform anunţului făcut de sindicatul Europol. „Gata cu batjocura la adresa poliţiştilor, ne-aţi umilit destul! Am declanşat acţiunile de protest pe termen nelimitat pentru neaplicarea legii salarizării, modificărilor ce vor să fie aduse legii pensiilor militare, deficitului enorm de personal din instituţie şi a situaţiei dezastruoase de […]
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, afiliaţi la Sindicatul European al Poliţiştilor – Europol au declanşat, marţi, un protest inedit împotriva inechităţilor salariale din sistem, iniţiind campania de donare de sânge „Donăm o dată şi astfel ajutăm medicii să salveze 3 vieţi”, astfel încât să poată lipsi motivat de la serviciu timp […]
Băutul intens e definit în UE drept ingerarea echivalentului a cel puțin 60 de grame de etanol pur (echivalând cu aproximativ șase băuturi standard) într-o singură repriză. România e printre fruntașe în UE, potrivit unei statistici OMS preluate de Euronews Italia. Astfel, aproape unul din cinci europeni (19%) afirmă că a avut în 2019 episoade […]