Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 7.000 de postări sau știri în ultimul an au fost publicate în mediul online pe narativul anti-european „UE ne obligă să mâncăm insecte” și peste 3.900 pe cel al identității digitale, în conotație negativă (control absolut), arată o cercetare coordonată de Centrul Român de Politici Europene.
Cercetarea a analizat impactul narațiunilor anti-europene în ultimul an, în online-ul din România (presă și rețele sociale) și cum au funcționat o parte din soluțiile de combatere a dezinformării și este prezentată marți, 30 mai în cadrul unui eveniment organizat de think tank-ul Centrul Român de Politici Europene și Freedom House România.
„Frecvența cu care se răspândesc narativele anti-europene este fără precedent, induc neîncredere în mentalul colectiv, neîncredere în produse și servicii, în tehnologie”, a spus Bianca Toma, director de program CRPE.
Bianca Toma a mai explicat că există o creștere a simpatiei pentru discursul populist, este un teren propice. Se remarcă un procent de 50% disponibilitate a publicului român de a asculta discursul populist.
Reprezentanta CRPE a explicat că au fost cercetate narativele intens circulate în online, inclusiv rețelele sociale și au fost folosite instrumente de „social listening” și platforme de monitorizare.
Principalele date prezentate
Narativul: „UE ne va obliga să mâncăm insecte”
Narativul: „Identitate digitală – „control absolut”
Ce este de făcut? Soluțiile identificate:
Știre în curs de actualizare
Dezbaterea este organizată în cadrul proiectului „Cine și cum: combaterea dezinformării care îndepărtează cetățenii de proiectul european”, susținut de Agenția Executivă pentru Educație și Cultură (EACEA) a Comisiei Europeane. Proiectul este realizat în consorțiu cu Freedom House Romania, think tank-ul Centrul Român de Politici Europene și G4media, AMAPOLA (Italia), Center for the Study of Democracy (Bulgaria).
Dacă vor mai puține dezinformării n-au decât să renunțe la deciziile prostești!
Existau multe alte priorități decât legiferarea uneo chestii care nu interesa pe nimeni. Inevitabil zelul de a aduce în piață subiecte nesolicitate ridică suspiciuni și creează teorii.
Suspiciuni celor care nu inteleg ce citesc? Sau celor care „halesc” tabloide si nu pot citi stirea corecta de la sursa? Intreb pt un prieten… 😈