Home » Articole » Armata israeliană a lansat un atac în Fâşia Gaza, relatează media israeliene

Armata israeliană a lansat un atac în Fâşia Gaza, relatează media israeliene

Armata israeliană a lansat un atac în Fâşia Gaza, relatează media israeliene
Sursa Foto: Israel Defense Force
Ascultă articolul

Armata israeliană a lansat duminică un atac asupra Gaza, relatează media israeliene, diminuând speranţele privind faptul că încetarea focului va duce la o pace de durată în enclava palestiniană, relatează Reuters, transmite Agerpres.

Un oficial militar israelian a declarat sâmbătă că Hamas a lansat atacuri multiple asupra forţelor israeliene în Gaza, între care un atac cu un lansator de grenade şi unul comis de un lunetist asupra soldaţilor israelieni.

- articolul continuă mai jos -

„Ambele incidente s-au întâmplat într-o zonă controlată de Israel. Este o încălcare curajoasă a armistiţiului”, a spus oficialul citat.

Oficialul Hamas de rang înalt Izzat Al Risheq a declarat că gruparea militantă palestiniană rămâne dedicată acestei încetări a focului, de a cărei încălcare repetată acuză Israelul.

Nici Izzat Al Risheq, nici oficiali militari israelieni nu au menţionat loviturile israliene în Gaza despre care au relatat media locale.

Biroul media al guvernului din Gaza a informat sâmbătă că Israelul se face vinovat de 47 de încălcări ale acordului de armistiţiu, soldate cu 38 de morţi şi 143 de răniţi.

Impactul loviturilor israeliene de duminică, cele mai grave după intrarea în vigoare a încetării focului pe 11 octombrie, nu este clar pentru moment, notează Reuters.

Guvernul israelian şi Hamas se acuză reciproc de încălcări ale încetării focului de mai multe zile, Israelul anunţând că punctul de trecere de la Rafah dintre Gaza şi Egipt va rămâne închis până la noi ordine.

Punctul de trecere de la Rafah a fost în cea mai mare parte a timpului închis din mai 2024.

Israelul şi Hamas sunt angajate într-o dispută privind returnarea cadavrelor ostaticilor decedaţi. Israelul a cerut ca Hamas să-şi îndeplinească obligaţiile de a preda cadavrele tuturor celor 28 de ostatici decedaţi care nu au fost înapoiate.

Hamas a eliberat cei 20 de ostatici în viaţă şi cadavrele a 12 ostatici, dar a precizat că procesul necesită un echipament special pentru recuperarea cadavrelor îngropate sub dărâmături.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole