Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inspectorii ANPC au găsit probleme de clasificare, calitate și comercializare la peste jumătate din cantitatea de produse legumicole verificată în regiunea București-Ilfov. Autoritatea a aplicat amenzi de peste 80.000 de lei, anunță Mediafax.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că, în urma unor controale desfășurate în regiunea București-Ilfov, au fost descoperite numeroase nereguli în domeniul comercializării produselor legumicole.
Potrivit instituției, inspectorii au verificat peste 200 de tone de produse legumicole, iar la 121 de tone au fost constatate neconformități legate de clasificare, prezentare și comercializare.
ANPC precizează că întreaga cantitate cu probleme a fost identificată într-o singură platformă de comercializare en-gros, „fapt ce relevă amploarea fenomenului”.
În urma verificărilor, autoritatea a aplicat sancțiuni de peste 80.000 de lei, în baza Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte.
Inspectorii au descoperit diferențe de calibru și de calitate ale produselor, dar și situații în care legumele erau încadrate în categorii de calitate raportate la un act normativ care nu mai este în vigoare.
De asemenea, controalele au scos la iveală neconcordanțe între documentele de analiză care au însoțit produsele și rezultatele testelor efectuate ulterior.
Potrivit ANPC, produsele proveneau dintr-un stat din afara Uniunii Europene și erau însoțite de documente care atestau absența reziduurilor de pesticide.
Cu toate acestea, verificările realizate ulterior într-un stat membru UE au confirmat prezența a trei substanțe active din categoria pesticidelor, însă în limitele maxime admise de legislația europeană.
ANPC mai precizează că au fost sesizate și instituțiile competente pentru efectuarea unor verificări suplimentare și dispunerea măsurilor necesare, conform atribuțiilor legale.