ANALIZĂ De ce nu demisionează Emmanuel Macron?

Emmanuel Macron ar trebui să numească un prim-ministru care să poată adopta bugetul, iar apoi să convoace alegeri prezidențiale anticipate pentru a rezolva criza politică din Franța, a declarat primul său premier marți. Declarațiile lui Édouard Philippe au venit la doar o zi după ce al treilea premier al Franței într-un singur an, Sébastien Lecornu, a demisionat, în condițiile în care tentativa sa de a forma un guvern a eșuat. În acest context, tot mai multe voci se întreabă dacă demisia lui Macron nu ar putea rezolva criza politică din Hexagon.

Informația pe scurt:

·        Premierul francez Sébastien Lecornu și-a dat demisia, ceea ce a adâncit instabilitatea și blocajul parlamentar în Hexagon.

·        Președintele Macron are un mandat până în 2027 și, conform Constituției celei de-a Cincea Republici, deține puteri extinse; demisia prematură nu este normală și ar ceda controlul adversarilor.

·        Alegerile anticipate sau demisia sa ar putea fragmenta și mai mult parlamentul sau întări opoziția, în special extrema dreaptă, lăsând guvernarea instabilă.

·        Macron încearcă să formeze un guvern funcțional, inclusiv posibil prin coabitare cu partidele de stânga, pentru a trece bugetul și a stabiliza statul fără a renunța la mandat.

·        Chiar foști aliați precum Gabriel Attal și Édouard Philippe își exprimă îngrijorarea, sugerând că Macron trebuie să plece.

·        Președinteșle pariază că rămânând în funcție își păstrează influența și poate gestiona criza.

Premieri pe bandă rulantă

Prim-ministrul francez Sébastien Lecornu a surprins luni, când și-a dat demisia la doar o zi după ce își anunțase cabinetul, aruncând Franța într-o nouă criză politică. Lecornu nu a apucat nici măcar să-și țină discursul inaugural în parlament, programat pentru marți. Guvernul său a rezistat în funcție doar 14 ore, cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franței.

Lecornu este al treilea prim-ministru francez care demisionează în ultimul an, după Michel Barnier și François Bayrou.

Plecarea sa – chiar înainte de prima ședință de guvern – pune o presiune suplimentară pe președintele Emmanuel Macron, care trebuie acum fie să găsească o altă persoană capabilă să formeze un guvern, fie să convoace alegeri parlamentare anticipate.

În discursul în care și-a anunțat plecarea, Lecornu a pus prăbușirea guvernului pe seama “ego-urilor politice” și a “apetitelor partizane.”

“A fi prim-ministru este o sarcină dificilă, fără îndoială și mai dificilă în această perioadă. Dar nu poți fi prim-ministru atunci când condițiile nu sunt îndeplinite,” a spus el. “De luni dimineață, condițiile nu mai erau reunite pentru ca eu să-mi pot exercita funcția.”

Lecornu a afirmat că el a fost dispus la compromisuri, însă ceilalți lideri politici nu. “M-am aflat într-o situație în care eram pregătit să fac compromisuri, dar fiecare partid vrea ca celălalt să adopte întregul său program.”

Decizia de a-l numi ministru al Apărării pe Bruno Le Maire pare să fi dus la destrămarea cabinetului. Le Maire, fost ministru de finanțe, exclusese anterior o revenire în guvern. Numirea sa, făcută de Lecornu – un aliat apropiat – a stârnit furia mai multor deputați, inclusiv a republicanilor, un partid conservator care acceptase să participe la noul guvern.

Liderul republicanilor, Bruno Retailleau, a declarat luni că nu fusese informat despre includerea lui Le Maire în cabinet. Reîntoarcerea fostului ministru de finanțe însemna că nu va exista o ruptură clară față de politicile anterioare, a spus el. “Nu am avut de ales decât să reanalizăm participarea noastră, având în vedere mesajul transmis prin componența acestui guvern,” a declarat Retailleau la televiziunea franceză.

Comentatorii BBC au scris că Le Maire este văzut nefavorabil de Les Républicains, parțial pentru că i-a trădat alăturându-se lui Macron, și parțial pentru că îl consideră responsabil de explozia datoriei publice a Franței în perioada în care a condus finanțele țării.

Luni seară, Macron i-a cerut lui Lecornu să poarte noi discuții cu liderii politici în următoarele două zile “pentru a defini o platformă de acțiune și stabilitate pentru țară”. Într-o postare pe X, Lecornu a spus în acel moment că îi va raporta lui Macron miercuri seară “dacă acest lucru este posibil sau nu, pentru ca el să poată trage toate concluziile necesare.”

Lecornu a început marți dimineață consultări cu liderii politici pentru a încerca să iasă din impas. El s-a întâlnit inițial cu oficiali din așa-numitul Socle Commun – sau “platforma comună” – o coaliție de conservatori și centriști care oferise, deși fragil, un sprijin de bază premierilor lui Macron, înainte ca această alianță să se destrame după ce Lecornu a anunțat noul Cabinet duminică seara.

Lecornu are însă nevoie de sprijinul altor partide, inclusiv al socialiștilor, pentru a obține numărul necesar de voturi pentru a forma o majoritate în Adunarea Națională – în special pentru a adopta bugetul pe anul viitor. Rassemblement National, extrema dreaptă, a declarat că nu vede rostul acestor negocieri și că nu le va onora.

Miercuri, Lecornu  a declarat că înlocuitorul său ar putea fi numit în următoarele 48 de ore, dar nu a dat prea multe indicii despre modul în care succesorul său ar putea scoate Franța din criza actuală. “Încă mai există o cale de urmat,” a afirmat Lecornu, deși a recunoscut că va fi “dificil”, după cum a scris G4Media.

Lecornu i-a prezentat concluziile lui Macron înainte de interviu, dar nu a dat detalii explicite despre soluția sa. Cu toate acestea, el a afirmat că discuțiile l-au determinat să creadă că majoritatea parlamentarilor nu doresc ca președintele francez să dizolve parlamentul. Ultima încercare a lui Macron de a face acest lucru în vara anului 2024 a dus la actuala situație de impas parlamentar și la o instabilitate paralizantă.

Lecornu a adăugat că “o pluralitate restrânsă” este gata să găsească un teren comun în ceea ce privește bugetul pentru 2026, despre care a spus anterior că trebuie să reducă semnificativ deficitul, care se estimează că va ajunge la 5,4% din Produsul Intern Brut în acest an. Primul ministru a semnalat miercuri dimineață posibilitatea reducerii deficitului Franței la 5% din PIB, de la 4,7%, cifra propusă inițial de Lecornu.

Problema este delicată. Dacă va decide să nu dizolve Adunarea Națională, Macron va trebui să aleagă un nou prim-ministru care se va confrunta cu aceeași provocare întâmpinată de cei doi predecesori ai lui Lecornu: adoptarea unui buget fără majoritate în parlament.

Președintele ar putea opta pentru un politician de centru-stânga din Partidul Socialist Francez, care ar trebui apoi să colaboreze cu alți parlamentari de stânga, precum și cu centriștii, pentru a forma o majoritate.

Dar acest lucru ar avea probabil un cost pentru Macron, care ar vedea unele dintre politicile sale emblematice – inclusiv legea care a ridicat vârsta minimă de pensionare pentru majoritatea lucrătorilor – atacate de un guvern de stânga.

Comentatorii susțin că aceste diviziuni reflectă fracturile profunde din Adunarea Națională, unde niciun partid sau coaliție nu are majoritate. De la alegerile anticipate convocate de Macron în iunie 2024, parlamentul este împărțit în câteva mari blocuri: blocul de stânga Nouveau Front Populaire în care stânga radicală (La France Insoumise) condusă de Jean-Luc Mélenchon este dominantă, alianța centristă a lui Macron (Ensemble pour la République), blocul de dreapta conservatoare Les Républicains, care are un număr modest de deputați, dar influență mare în negocieri, putând înclina balanța, și o coaliție de partide de extremă dreapta, populiste condusă de Marine Le Pen și Jordan Bardella (Rassemblement National – Reunirea Națională). Aceasta din urmă a devenit cea mai populară formațiune în sondaje și a obținut rezultate record în alegerile din 2024.

Cele trei blocuri ireconciliabile – stânga, centru și dreapta radicală – nu pot forma singure o majoritate, iar negocierile între ele sunt blocate de rivalități ideologice și personale.

Blocul centrist al lui Macron și-a pierdut majoritatea parlamentară după ce președintele a convocat alegerile anticipate în urma înfrângerii din alegerile europene de anul trecut. De atunci, el s-a chinuit să adopte un buget menit să reducă datoria publică uriașă a Franței.

Luna trecută, François Bayrou a demisionat după ce a pierdut un vot de încredere în parlament, în urma încercării sale de a impune reduceri bugetare drastice. Așa cum se știe, Lecornu, succesorul său, a demisionat după doar 26 de zile în funcție.

Marc Fesneau, președintele formațiunii centriste Mișcarea Democratică, a scris luni pe X că este “rușinat de viața noastră politică.”

“Vreau să spun lucrurilor pe nume: iresponsabilitatea individuală, ambițiile prezidențiale și calculele meschine aruncă țara în haos. În final, singurele victime vor fi cetățenii francezi,” a adăugat el.

Cert este că anunțul lui Lecornu a zguduit piețele financiare, iar euro s-a depreciat cu aproape 1% față de dolarul american. Indicele CAC 40 – principalul indice bursier al Franței – a scăzut cu până la 2,1% luni, închizând ziua cu o pierdere de 1,4%. Acțiunile celor mai mari bănci franceze – BNP Paribas, Société Générale și Crédit Agricole – au scăzut cu peste 3%. Miercuri, indicele CAC 40 al Bursei din Paris a înregistrat o creștere de 0,81%, închizând la valoarea de 8.039,44 puncte.

Schimbările repetate de prim-miniștri au făcut ca parlamentul să nu poată adopta bugetul, lăsând a doua economie a Europei fără direcție. Toți premierii succesivi, inclusiv Lecornu, s-au confruntat cu problema datoriei publice în creștere, care este estimată să ajungă la 116,7% din PIB până în 2026 – cea mai ridicată din zona euro. Deficitul bugetar al țării este, de asemenea, aproape dublu față de ținta de 3% din PIB impusă de Uniunea Europeană.

Cereri de demisie

Potrivit analiștilor, Macron are responsabilitatea ca președinte de a desemna un prim-ministru, însă niciunul dintre cei numiți de el până acum – toți aliați ai partidului său centrist – nu a reușit să adopte bugetul sau să reziste mult timp în funcție. Teoretic, președintele ar putea desemna un socialist sau o figură de centru-stânga, dar diviziunile și animozitatea sunt atât de adânci încât pare imposibil ca cineva să poată forma un guvern stabil.

În consecință, cererile pentru organizarea de alegeri s-au înmulțit. Unii deputați i-au cerut chiar lui Macron să demisioneze.

“Singurul lucru înțelept de făcut acum este să organizăm alegeri,” a declarat Marine Le Pen luni. “Gluma a mers prea departe. Francezii s-au săturat. Macron a pus țara într-o situație extrem de dificilă.”

Jean-Luc Mélenchon, liderul Franței Nesupuse, l-a acuzat și el pe Macron că este “sursa haosului” și a spus că ar trebui să demisioneze. “Este momentul să atacăm direct inima problemei, adică președintele Republicii și legitimitatea lui de a continua să decidă în asemenea circumstanțe,” a spus Mélenchon.

O declarație și mai tranșantă a făcut Édouard Philippe, fost premier numit de Macron. Acesta a spus că Emmanuel Macron ar trebui să numească un prim-ministru capabil să adopte bugetul și apoi să convoace alegeri prezidențiale anticipate pentru a rezolva criza politică din Franța. 

Comentariile lui Philippe au fost făcute după demisia lui Sébastien Lecornu.

Philippe, care a fost prim-ministru între 2017 și 2020 și conduce acum partidul centrist Horizons, a spus că nu susține o “demisie imediată și bruscă” a președintelui, dar că depinde de Macron “să fie la înălțimea mandatului său.”

“Este clar că ne aflăm în mijlocul unei crize politice care îi tulbură și îi îngrijorează pe concetățenii noștri,” a spus Philippe la radio RTL. “Această criză politică aduce statul într-un declin evident… autoritatea și continuitatea statului nu mai sunt respectate.”

Philippe a spus că Macron “ar trebui să spună că nu putem lăsa ceea ce trăim de șase luni să se prelungească. Încă 18 luni ar fi mult prea mult și ar dăuna Franței.”

Philippe, al cărui partid a făcut parte din coaliția de guvernare a lui Macron în al doilea mandat prezidențial, a respins apelurile opoziției la o demisie imediată, dar a subliniat că soluția aparține președintelui: “O demisie imediată ar avea un impact dezastruos și ar împiedica organizarea în bune condiții a alegerilor prezidențiale.”

El a sugerat totuși că Macron ar putea evita criza prin numirea unui prim-ministru capabil să adopte bugetul – în sistemul francez, președintele este responsabil pentru numirea prim-miniștrilor care urmează să fie aprobați de legislativ -, să asigure funcționarea statului și apoi să plece “într-un mod ordonat și demn”.

“Când ești șef de stat, nu folosești instituțiile, ci le servești – iar el ar trebui să le servească găsind o soluție la această criză politică.”

Iar într-un alt semn că sprijinul pentru președinte pare să se erodeze semnificativ chiar și printre aliații săi, Gabriel Attal – liderul partidului lui Macron, Renaissance, și premier timp de șase luni în 2024 – a declarat la televiziunea națională că “nu mai înțelege deciziile luate de președintele Republicii.”

Attal a adăugat că Macron a încercat de trei ori în ultimul an să-și recapete controlul, dar a eșuat, iar acum “a venit momentul să împărțim puterea cu alte partide. Cred că trebuie să încercăm altceva.”

BBC a scris că, până acum, presiunile asupra președintelui francez de 47 de ani de a demisiona au venit mai ales din partea opoziției de stânga radicală și a extremei drepte. Intervențiile publice ale foștilor săi aliați arată însă cât de gravă a devenit criza politică.

Macron, aflat la putere din 2017, a fost surprins luni într-o filmare mergând singur pe malul Senei, în timp ce criza politică se adâncea. Surse apropiate au declarat că “își va asuma responsabilitatea” dacă negocierile lui Lecornu eșuează, fără a preciza ce ar însemna concret acest lucru.

Cota de popularitate a lui Macron s-a prăbușit în ultimele luni, iar un sondaj realizat pentru Le Figaro arată că 53% dintre francezi cred că el ar trebui să demisioneze.

În aceste condiții, analiștii cred că, orice s-ar întâmpla, adevărul este că, pe măsură ce trece timpul, va fi tot mai greu pentru oricine – chiar și pentru cei mai abili dintre adepții lui Macron – să formeze un guvern stabil.

De ce? Pentru că, pe măsură ce trece timpul, Franța se apropie tot mai mult de următorul mare moment electoral – alegerile prezidențiale din 2027. Macron este atât de nepopular astăzi, încât oricine se asociază cu el riscă o înfrângere severă la următorul scrutin.

În consecință, alianța fragilă de centru-dreapta din nucleul “macronismului” începe să se destrame.

Les Républicains au ieșit din ecuație, dar și mulți centriști au început să murmure nemulțumiți, așa cum este cazul fostului premier Gabriel Attal, cândva copilul-minune al președintelui, care păstrează acum distanța față de Macron.

Va pleca Jupiter?

Macron, aflat acum, așa cum am văzut, la cele mai scăzute cote de popularitate din mandatul său, nu a anunțat încă ce intenționează să facă în continuare.

Rivalii lui i-au sugerat trei opțiuni: să demisioneze, să convoace noi alegeri sau să numească un prim-ministru din afara taberei sale politice.

Această a treia variantă – cunoscută sub numele de “coabitare” – este susținută de partidele de stânga.

Coaliția de stânga Nouveau Front Populaire a obținut cele mai multe locuri la alegerile legislative din 2024, reușind să oprească ascensiunea extremei drepte, dar fără să câștige o majoritate.

Alianța s-a destrămat rapid, iar socialiștii și comuniștii s-au aflat curând în conflict cu partidul de extremă stângă al lui Jean-Luc Mélenchon, La France Insoumise.

“Preferăm varianta coabitării – să fim chemați să ne asumăm responsabilitatea și să putem, în sfârșit, să schimbăm cu adevărat viețile francezilor,” a declarat Marine Tondelier, lidera Verzilor, la postul France Télévisions.

În cealaltă tabără, extrema dreaptă cere organizarea de alegeri anticipate.

Rassemblement National, partidul lui Marine Le Pen și Jordan Bardella, aflat pe primul loc în sondaje, consideră că un nou scrutin legislativ i-ar avantaja.

“Îl chem pe președintele Republicii să audă suferința din țară, să iasă din izolare și să dizolve Adunarea Națională,” a spus Bardella. “Trebuie să ne întoarcem la poporul francez, pentru ca el să-și poată alege singur majoritatea. Noi suntem gata să ne asumăm responsabilitatea.”

Conform Constituției, mandatul lui Emmanuel Macron durează până în primăvara lui 2027. Demisia lui, cerută deopotrivă de adversari și aliați, ar fi o mișcare aproape fără precedent în politica franceză modernă.

Ar putea fi ea însă posibilă? Macron nu pare că vrea să facă asta.

G4Media.ro a întrebat-o pe Nonna Mayer, director de cercetare la Centre d’études européennes et de politique comparée de Sciences Po/CNRS, de ce Macron nu demisionează.

“Presupun că el consideră că este șeful executivului, cea mai înaltă funcție prevăzută de Constituția celei de-a Cincea Republici, și că nimic nu-l poate împiedica să își ducă mandatul până la capăt. Este izolat într-un sistem care acordă puteri maxime președintelui.

În plus, este și o chestiune de personalitate și de caracter – de orgoliu. A demisiona ar însemna să piardă din prestigiu, să își “piardă fața,” a spus analista.

Chestionată care ar fi celelalte soluții avute în vedere pentru a depăși instabilitatea politică și a restabili încrederea publică în guvernul de la Paris, Mayer a afirmat: “să asculte voința cetățenilor, exprimată la alegerile parlamentare din 2024: stânga a obținut cele mai multe mandate, iar Macron a ales de trei ori la rând un prim-ministru de dreapta, sortit respingerii. Ar trebui să încerce o coabitare cu stânga și să țină cont, de asemenea, de respingerea masivă a reformei pensiilor și de apelul la justiție socială pe care aceasta îl exprimă. Cel puțin, să suspende reforma și să deschidă un dialog real cu sindicatele. În caz contrar, criza politică se va adânci și mai mult, iar el va fi în cele din urmă forțat să demisioneze.”

De partea sa, Jan Rovny, profesor de Științe Politice la același Centre d’études européennes et de politique comparée de Sciences Po/CNRS, a spus că întrebarea legată de demisia lui Macron i se pare “prematură. Nu știm ce va face președintele Macron și nici nu sunt sigur că el însuși știe încă. Nu sunt în poziția de a specula de ce nu a demisionat, mai ales că ar putea totuși să o facă în următoarele zile.

Cât despre alte căi către stabilitate, acestea sunt puține. Una evidentă ar fi dizolvarea Adunării Naționale și organizarea de noi alegeri. Totuși, m-aș aștepta ca orice alegeri legislative să ducă la un nou parlament fără majoritate clară (deși probabil cu o prezență semnificativ mai mare a membrilor extremei drepte – dar tot insuficientă pentru a obține majoritatea), ceea ce ar menține volatilitatea politică.”

Analiștii au listat câteva motive pentru care Macron refuză să plece din funcție:

# Mandatul său durează până în 2027
Macron a fost reales în 2022 și, conform Constituției, rămâne președinte până în 2027. Demisia ar însemna să renunțe la un mandat câștigat.

# Riscuri politice mari dacă pleacă

Dacă demisionează, Macron va pierde controlul asupra modului în care se face tranziția și cedează teren politic adversarilor. De asemenea, soluția alternativă, respectiv convocarea de alegeri anticipate, ar putea fragmenta și mai mult parlamentul sau întări opoziția (în special extrema dreaptă).

Rămânând în funcție, Macron păstrează cel puțin o anumită influență pentru a negocia sau gestiona crizele, în loc să renunțe complet la putere.

# Constrângeri politice și constituționale

Constituția celei de-a Cincea Republici îi conferă președintelui puteri largi și un rol central; demisia prematură nu este normală sau simplă în tradiția politică franceză.

Parlamentul actual este profund fragmentat, fără majoritate clară, iar demisia lui Macron nu ar garanta în niciun fel o guvernare mai stabilă. Nu este de aceea de mirare că Macron a respins public, de mai multe ori, ideea de a demisiona.

# Speranța că va rezolva criza

Macron încearcă negocieri de ultim moment pentru a trece bugetul, a stabiliza guvernul sau a desemna un prim-ministru capabil să coopereze între tabere.

Potrivit comentatorilor, președintele pare că tratează demisia ca o ultimă soluție, condiționată de eșecul acestor negocieri. Este însă greu de crezut că președintele centrist în vârstă de 47 de ani poate pune capăt haosului politic care a dus la demisia a cinci prim-miniștri în mai puțin de doi ani.

# Ambiție personală și mândrie politică

Demisia prematură a lui Macron ar fi percepută ca o recunoaștere a eșecului și i-ar afecta moștenirea politică și capitalul său de influență.

Macron crede că are încă suficientă influență pentru a gestiona situația, însă, așa cum am văzut, unii aliați încep să se distanțeze de el. În plus, demisia sub presiune ar putea accelera colapsul bazei sale politice și ar tulbura și mai mult a doua cea mai mare economie a zonei euro, într-un moment în care președintele american Donald Trump cere continentului să facă mai mult pentru a-și consolida propria apărare și a sprijini Ucraina.

Cu alte cuvinte, Jupiter – care este cea mai cunoscută poreclă a lui Macron, apărută la începutul mandatului său, pentru că își dorea să fie un președinte “deasupra politicii de zi cu zi,” un lider “jupiterian,” adică distant, autoritar și cu o viziune grandioasă, precum zeul suprem al romanilor – , pariază că demisia acum ar fi mai dăunătoare decât să rămână în funcție, chiar și în mijlocul crizei politice, una dintre cele mai grave de la crearea celei de-a Cincea Republici în 1958.

Mandatul care i-a rămas, rolul său central în Constituție și fragmentarea parlamentară fac ca plecarea să fie momentan o opțiune riscantă și neatractivă. Asta deși tot mai multe voci îi cer lui Micron, o poreclă ironică folosită uneori online sau în caricaturi, pentru a-l ridiculiza, să ia taurul de coarne și să plece de la Palatul Élysée. Va avea el curajul/determinarea/inspirația să o facă?

Sursa: The Globe and Mail, BBC, ABC News, Reuters, Politico, L’Express