ANALIZĂ Crize la barajele Vidraru și Paltinu în decurs de mai puțin de jumătate de an. Paralelă între întreținere programată și avarie descoperită în timpul manevrelor tehnice. Două contexte diferite, același test al guvernanței instituționale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În mai puțin de jumătate de an, în România au avut loc două crize majore legate de alimentarea cu apă, ambele asociate unor baraje strategice. Prima a început la Paltinu, în Prahova și Dâmbovița, în 17–18 iunie 2025, când în timpul unor manevre tehnice de verificare a fost descoperită avaria la golirea de fund GF2, eveniment care a declanșat coborârea controlată a lacului și, în lunile următoare, problemele de alimentare cu apă pentru peste 100.000 de persoane. A doua criză a devenit vizibilă la începutul lunii noiembrie 2025, la Vidraru, în Argeș, când în contextul golirii controlate a lacului pentru retehnologizare, turbiditatea apei brute a depășit capacitatea stației de tratare Cerbureni, iar alimentarea cu apă potabilă pentru peste 37.000 de locuitori a fost afectată.

La prima vedere, cele două situații par diferite. La Paltinu, criza a pornit de la o avarie descoperită în timpul unor manevre tehnice premergătoare. La Vidraru, golirea lacului este parte a unui program de retehnologizare planificat și avizat cu ani înainte. Și totuși, dincolo de diferențele tehnice, cele două episoade expun aceeași vulnerabilitate, un eșec de guvernanță instituțională.

În cazul Paltinu, momentul declanșator a fost identificarea, în iunie 2025, a unei obturații majore la golirea de fund GF2, în timpul unor verificări tehnice. Blocarea celei de-a doua galerii de golire a transformat un cadru de operare și întreținere într-o situație de avarie, considerată critică pentru siguranța barajului. Administrația Națională „Apele Române” a convocat comisiile tehnice competente, iar coborârea controlată a nivelului lacului a fost avizată de structurile de siguranță a barajelor. Procedural, mecanismul tehnic a funcționat.

Problemele au apărut însă în aval. Pe măsură ce nivelul lacului a fost coborât, colmatarea și antrenarea sedimentelor au crescut semnificativ turbiditatea apei brute. Stația de tratare Voila, operată de ESZ Prahova, nu a reușit să gestioneze aceste variații. Ulterior, peste 100.000 de persoane au rămas fără apă, iar impactul s-a extins până la nivel energetic, afectând centrala OMV Petrom Brazi. Din analiza cronologică reiese că operatorul de apă nu a informat din timp asupra limitelor tehnologice, nu a activat surse alternative și nu a pregătit rezerve suficiente. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a recunoscut riscul tehnic asupra barajului, dar nu a avertizat corespunzător asupra riscului de întrerupere a alimentării populației. Ceea ce a început ca o avarie tehnică a devenit un colaps instituțional prin lipsa coordonării integrate.

La Vidraru, contextul este diferit. Barajul este depășit cu aproximativ 30 de ani peste durata normală de utilizare, iar lucrările de retehnologizare au fost anunțate și avizate progresiv încă din 2016. Golirea lacului în 2025 nu a fost o surpriză, ci o etapă planificată. Hidroelectrica, administratorul acumulării și companie de stat coordonată de Ministerul Energiei, a derulat programul de deversare controlată pentru a permite intervențiile tehnice. În urma acestor deversări, turbiditatea apei brute a crescut semnificativ, depășind capacitatea stației de tratare Cerbureni. Alimentarea a devenit nepotabilă, iar ulterior a fost detectată bacteria Clostridium perfringens în rețeaua de distribuție. Peste 37.000 de persoane se află de luni de zile fără apă potabilă, fiind instituită stare de alertă.

Dacă la Paltinu declanșatorul a fost o avarie descoperită în timpul manevrelor tehnice, la Vidraru impactul era anticipabil. Calendarul lucrărilor era cunoscut, iar creșterea turbidității în contextul golirii unui lac de acumulare nu reprezintă un fenomen excepțional. Cu toate acestea, nici aici nu a existat o integrare reală între planul de golire și capacitatea stației de tratare din aval. Operatorul local avea responsabilitatea tratării și distribuirii apei, autoritățile locale gestionau infrastructura și situațiile de urgență, iar ANAR și ANMAP monitorizau respectarea obligațiilor de mediu și ape. Formal, fiecare instituție și-a exercitat atribuțiile. Sistemic, coordonarea a fost insuficientă.

Comparând arhitectura instituțională a celor două cazuri, diferența majoră constă în administratorul barajului. La Paltinu, ANAR, „Apele Române”, instituție publică aflată sub coordonarea Ministerului Mediului, la Vidraru, Hidroelectrica, companie de stat coordonată de Ministerul Energiei. În rest, lanțul este similar. Administratorul acumulării, operatorul regional de apă, autoritățile locale, CJSU, ministerul de resort. În ambele situații, problema nu a fost doar tehnică, ci de integrare a responsabilităților. Nu a existat un comandament unic care să trateze acumularea, stația de tratare și distribuția ca un singur sistem critic, cel puțin nu unul de care să se cunoască date publice.

Componenta politică nu poate fi ignorată. Toate entitățile implicate sunt publice sau coordonate politic: ministere, companii de stat, operatori regionali, autorități locale, prefecturi. Ministerele aprobă și monitorizează, companiile de stat operează infrastructura strategică, iar autoritățile locale gestionează serviciile publice și reacția operativă în teritoriu.

În cazul Paltinu, ministrul Mediului de la USR s-a aflat sub presiune politică, iar în spațiul public s-au formulat solicitări explicite de demisie, inclusiv de la partenerii de coaliție, PSD. Responsabilitatea a fost urcată rapid la nivel ministerial, iar discuția publică s-a concentrat pe conducerea centrală a „Apelor Române”, care de altfel a fost demisă, și pe coordonarea de la vârful sistemului.

În cazul Vidraru, contextul politic este diferit. Barajul este administrat de Hidroelectrica, companie de stat aflată în coordonarea Ministerului Energiei, condus de un ministru PSD, iar la nivel județean administrația locală, Consiliul Județean și prefectura aparțin aceleiași zone politice. Cu toate acestea, în spațiul public nu s-a manifestat aceeași intensitate a solicitărilor de asumare la nivel înalt, iar responsabilitatea a fost discutată predominant în termeni tehnici și delimitări instituționale.

Această diferență de reacție trebuie privită și prin prisma observației formulate de inginerul hidrotehnist Dan Rădulescu, cu experiență în SUA, care consideră că problema nu este una punctuală, ci de arhitectură instituțională. „În opinia mea, similaritatea se vede în distanța față de aspectele de guvernanță coordonată între toate instituțiile responsabile, cu focus pe protecția și servirea cetățenilor și a protecției mediului concomitent cu efectuarea unei activități de întreținere a infrastructurii absolut necesară și obligatorie. Deci, activități multi-obiectiv, complexe, dar aparent abordate în sistem de silozuri separate.”

Cu alte cuvinte, nu lipsa intervenției tehnice este problema centrală, ci absența unei guvernanțe integrate. Atât la Paltinu, cât și la Vidraru, activități necesare și inevitabile, fie că vorbim despre intervenții după o avarie, fie despre retehnologizare programată, au fost gestionate fragmentat, fiecare instituție operând în propriul perimetru de competență. Protecția populației și a mediului nu a fost tratată ca obiectiv transversal, coordonat unitar.