Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Media 10 în liceu, media 10 la Bacalaureat, nota 10 la admiterea la Medicină și încă șase ani încheiați tot cu media 10. Acesta este parcursul lui Călin-George Vameșu, absolventul desemnat șef de promoție al specializării Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași, relatează Ziarul de Iași.
Toate performanțele au avut la bază aceeași trăsătură care l-a definit încă din copilărie: curiozitatea.
„Pentru mine a contat că sunt foarte consecvent, ambițios și perseverent. Am încercat să învăț constant și logic, să înțeleg mecanismele. Ce a dominat a fost curiozitatea, pentru că mereu am fost curios să caut explicații în profunzime, să mă duc dincolo de ce trebuia să știu pentru facultate. Asta s-a aplicat și în liceu, să mă duc dincolo de ceea ce mi se cerea și să înțeleg eu cum funcționează respectivul lucru”, a precizat absolventul.
Aceeași curiozitate l-a ajutat încă din anii de liceu să găsească ceva interesant în fiecare materie, chiar și în cele care nu îi plăceau în mod deosebit. A spus că încerca întotdeauna să descopere acel subiect care îl atrăgea suficient de mult încât să îl motiveze să aprofundeze și restul informațiilor.
„De exemplu, poate nu mi-a plăcut atât de mult istoria, dar aveam o bucățică din ea care chiar mă atrăgea, cum ar fi războaiele mondiale. Chiar îmi plăcea acea parte din istorie și asta mă făcea să învăț și lucrurile care mi se păreau mai puțin atrăgătoare și interesante. Practic, reușeam să găsesc în fiecare lucru câte ceva care să mă atragă suficient încât să continui să trag”, a explicat Călin.
Performanțele sale au început încă din anii de școală. Călin a urmat toate ciclurile de învățământ la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, de la clasele primare și gimnaziu până la profilul Științe ale naturii din liceu, unde a absolvit ca șef de promoție cu media 10. Alegerea nu a fost întâmplătoare, ci a continuat o tradiție de familie, deoarece și mama sa a fost elevă a unității de învățământ.
„Când am intrat la facultate, deși am luat 10 la admitere, mi-am zis «gata, acum s-a terminat, e greu la facultate, sigur nu mai iau 10». După ce în primul an am terminat cu 10, mi-am spus «uite, totuși se poate». Când am reușit și în anul al II-lea, despre care multă lume spunea că este unul dintre cei mai grei și mai solicitați ani, mi-am zis că trebuie să o țin tot așa. Acela a fost momentul în care mi-am propus să ajung până la capăt și să iau numai note de 10”, a povestit Călin.
A recunoscut că au existat și momente în care a primit nota 9, mai ales în primii doi ani, însă nu le-a privit ca pe niște eșecuri, ci ca pe o motivație suplimentară. În anii clinici, adică începând cu anul al III-lea, odată cu începerea stagiilor clinice, studiul a devenit și mai captivant, iar rezultatele au venit firesc, explică el.
Întrebat dacă ar schimba ceva la modul în care sunt pregătiți studenții la UMF Iași, Călin spune că nu se consideră în măsură să facă astfel de propuneri. În schimb, apreciază echilibrul dintre pregătirea teoretică și cea practică, mai ales datorită Centrului de Simulare, unde studenții au putut exersa proceduri pe care nu le puteau efectua direct pe pacienți. Astfel, manevre precum intubația orotraheală au fost deprinse pe manechine înainte de contactul cu practica din spitale. Tânărul a mai subliniat că această pregătire îi oferă încredere pentru începutul carierei și pentru examenul de rezidențiat.
„A fost un echilibru destul de frumos și nu pot să zic că mi-a lipsit ceva. Eu mă simt destul de încrezător că am acumulat exact cunoștințele de care am nevoie pentru a profesa. Nu îmi este frică să fiu pus în fața pacientului”, a adăugat acesta.