G4Media.ro

Afganistan: Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul sângeros de la o moschee…

sursa foto: captura

Afganistan: Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul sângeros de la o moschee șiită din Mazar-i-Sharif, nordul țării

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat joi atacul sângeros de la o moschee şiită din Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, soldată cu cel puţin 10 morţi şi 15 răniţi, informează AFP şi Reuters.

„Soldaţii califatului au reuşit să introducă un colet-capcană” în moschee, a anunţat SI într-un comunicat pe reţeaua Telegram.

Bomba a fost activată de la distanţă, într-un moment în care moscheea era plină de credincioşi.

Comunitatea şiită, care reprezintă o minoritate religioasă în Afganistan, este vizată frecvent de grupări militante sunite, inclusiv SI.

O explozie separată a provocat cel puţin alte 11 victime la Kunduz, tot în nordul ţării, a indicat un responsabil local din domeniul sănătăţii.

Liderii talibani din Afganistan afirmă că au luat măsuri pentru a asigura securitatea ţării după preluarea puterii la Kabul, în vara trecută, după retragerea forţelor internaţionale, dar analiştii atenţionează că se menţine riscul unui reviriment al violenţelor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...