Home » Anchete » Adrian Mititelu scapă de pușcărie în dosarul de evaziune fiscală în care a fost condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare, dar trebuie să achite prejudiciul de peste 18 milioane de lei

Adrian Mititelu scapă de pușcărie în dosarul de evaziune fiscală în care a fost condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare, dar trebuie să achite prejudiciul de peste 18 milioane de lei

Adrian Mititelu scapă de pușcărie în dosarul de evaziune fiscală în care a fost condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare, dar trebuie să achite prejudiciul de peste 18 milioane de lei
Foto: Adrian Mititelu / Facebook
Ascultă articolul

Curtea de Apel Craiova a dispus, vineri, încetarea procesului penal faţă de finanţaţorul echipei de fotbal U Craiova 1948, Adrian Mititelu, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. Iniţial, în ianuarie, Tribunalul Dolj l-a condamnat la 5 ani de închisoare în acest dosar de evaziune fiscală. Ceilaţi opt inculpaţi din dosar au fost achitaţi. În schimb, instanţa a dispus ca Mititelu şi alţi doi inculpaţi şi o societate comercială să achite prejudiciul adus bugetului de stat, aproape 18,5 milioane de lei. Pentru a recupera prejudiciul, instanţa a menţinut sechestrul pus pe bunurile lui Mititelu, printre care se numără şi trei terenuri din Balta Craioviţei, transmite GDS.

- articolul continuă mai jos -

Procurorii DIICOT anunțau, în octombrie 2014 trimiterea în judecată a nouă inculpați. Au fost acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani și folosirea cu rea-credință a bunurilor firmei. Anchetatorii au susţinut că grupul infracţional ar fi comis infracţiunile prin intermediul unor firme.

Acest dosar a ajuns pe rolul Tribunalului Dolj în martie 2016. Instanţa s-a pronunţat pe 13 ianuarie, anul acesta. Cei nouă inculpaţi au fost achitaţi pentru constituirea unui grup infracţional şi spălare de bani. În cazul a doi inculpaţi acuzaţi de evaziune fiscală, instanţa a constatat că nu există probe că aceştia au săvârșit infracțiunea.

Pe de altă parte, judecătorii au constatat că o infracţiunile de evaziune fiscală şi folosire cu rea credinţă a bunurilor societății s-au prescris. Acesta este motivul pentru care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de şase inculpaţi, printre care şi Adrian Mititelu.

De altfel, dintre cei nouă inculpaţi, numai Adrian Mitielu a fost condamnat. Acesta a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată. În plus, o parte dintre inculpaţi au fost obligaţi să achite Fiscului peste 18,6 miloane de lei.

Sentinţa a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Vineri, pe 17 decembrie, instanţa a dispus încetarea procesului penal faţă de Adrian Mititelu, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. Restul inculpaţilor din dosar au fost achitaţi.

Instanţa a mai dispus ca Adrian Mititelu, în solidar cu alţi doi inculpaţi şi cu SC Maxitec, să achite prejudiciul adus bugetului de stat. Este vorba de suma totală de 18.337.750 lei.

Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole