Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administraţia Trump atacă instituţiile de învăţământ superior din SUA, cum fac guvernele autoritare pentru a sufoca orice gândire independentă, a afirmat miercuri fosta preşedintă a Universităţii Harvard, informează AFP, citată de Agerpres.
Această instituţie prestigioasă este în colimatorul preşedintelui Donald Trump, care acuză marile universităţi americane că sunt bastioane ale ideologiei anticonservatoare şi antisemite, în special în contextul manifestaţiilor ce denunţă campania militară a Israelului în Gaza.
Donald Trump a tăiat peste 2,6 miliarde de dolari din finanţarea Universităţii Harvard, căutând totodată să blocheze sosirile de studenţi internaţionali – un sfert din efectivele sale.
„Adevărul este că guvernul nostru, guvernul american, atacă învăţământul superior şi universităţile”, a declarat fosta preşedintă a Harvard, Claudine Gay, la Institutul de ştiinţe umane şi sociale din Amsterdam.
„Se doreşte distrugerea instituţiilor de cunoaştere pentru că acestea sunt centre de gândire şi de informaţie independente”, a adăugat ea.
„Nimic nu justifică şi nu explică aceasta. În afară de faptul că puterilor autoritare nu le plac centrele independente de reflecţie şi de informare”, a spus ea.
Prima femeie afro-americană de la conducerea Harvard în 368 de ani, Claudine Gay a demisionat în ianuarie 2024 în contextul unui scandal legat de manifestaţii presupus antisemite din campus în timpul protestelor contra războiului în Fâşia Gaza.