G4Media.ro

Eugen Tomac anunță că va ataca în recurs la Curtea de Justiție…

sursa foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu

Eugen Tomac anunță că va ataca în recurs la Curtea de Justiție a UE decizia Tribunalului UE privind procesul Schengen

Liderul PMP, Eugen Tomac, a anunțat că va ataca în recurs decizia Tribunalului de la Luxembourg, care a respins ca “vădit inadmisibilă” acțiunea sa privind un prezumtiv abuz de putere al Austriei prin blocajul generat în Consiliul JAI împotriva aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen.

“Având în vedere faptul că Tribunalul de la Luxembourg nu a respins doar acțiunea inițiată împotriva Consiliului UE, ci a analizat și aspecte de fond, suntem în drept să facem recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și să sperăm că viitorul complet de judecători va aborda această problemă într-un mod mai complex și mai detaliat, în conformitate cu Tratatele UE și acordurile Schengen”, a scris Tomac, pe pagina sa de Facebook.

Dacă la următorul Consiliu JAI, pe timpul Președintei spaniole, din luna decembrie a.c., nu se va afla pe ordinea de zi intrarea României și Bulgariei în Schengen, atunci Guvernul României “va avea șansa să atace acest blocaj doar intervenind în procesul aflat în recurs, care nu mai poate fi respins ca inadmisibil întrucât statul român are calitatea de reclamant privilegiat”, arată Eugen Tomac.

Acesta afirmă că nu regretă demersul pe care l-a demarat la începutul acestui an în condițiile în care a utilizat “toate căile legale pe care un cetățean le are la dispoziție pentru a apăra interesele României și ale cetățenilor români în spiritul valorilor ce au consacrat proiectul european”.

“De aceea, continui acest demers pentru că trebuie să ne apărăm interesele și drepturile cu inteligență și demnitate”.

Reamintim că liderul PMP Eugen Tomac a pierdut procesul Schengen de la Tribunalul UE, conform deciziei din 26 octombrie, publicată pe portalul instanței. Liderul PMP atacase refuzul Consiliului JAI de acceptare a României în Spațiul Schengen la 8 decembrie 2022.

  • ”Întrucât, astfel cum s-a explicat mai sus, votul care a dus la neadoptarea proiectului nr. 15218/22 nu este o decizie luată de Consiliu în sensul articolului 4 alineatul (2) din Protocolul la Actul de aderare a României la Uniunea Europeană și nu constituie un act atacabil, dreptul reclamantului la o cale de atac efectivă nu poate fi invocat pentru a împiedica aplicarea normelor de admisibilitate la prezenta acțiune (…)”;
  • ”Prin urmare, primul capăt de cerere, care vizează anularea „deciziei” Consiliului din 8 decembrie 2022 de a nu adopta proiectul de directivă nr. 15218/22, trebuie respins ca vădit inadmisibil, fără a fi necesar să se examineze argumentele pe fond prezentate de recurentă în această privință (…)”, se arată în argumentele instanței europene.

Decizia integrală a Tribunalului UE poate fi consultată aici.

Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac, anunța la începutul lunii februarie, într-o declarație pentru G4Media.ro, că a depus o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care cere instanței să constate nelegalitatea deciziei prin care Consliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) a respins, la 8 decembrie 2022, aderarea României la spațiul Schengen.

Precizările făcute de Eugen Tomac, după decizia Tribunalului UE:

„Referitor la decizia Tribunalului Uniunii Europene prin care am reclamat abuzul de putere al Austriei prin blocajul generat în Consiliul JAI împotriva României și Bulgariei, doresc să fac următoarele precizări:

  • 1. În calitate de deputat în Parlamentul European, am susținut încă de la început că acest demers este o premieră și că am calitatea de reclamant neprivilegiat conform prevederilor din TFUE art.263. De aceea, am solicitat Guvernului României, Comisiei Europene și Parlamentului European să intervină în acest proces.
  • 2. Am acționat în judecată respingerea intrării noastre în spațiul Schengen pe 6 februarie 2023, deoarece conform prevederilor din TFUE, o asemenea decizie poate fi atacată în termen de două luni, iar pe 8 februarie expira termenul.
  • 3. Am solicitat Comisiei Europene, în calitate de reclamant privilegiat, să se alăture acestui demers. Comisia Europeană a transmis că tot ceea ce susținem este corect și adevărat, dar că va continua să solicite Consiliului UE să adopte decizia privind accesul României în spațiul Schengen și nu a intervenit în proces.
  • 4. Am solicitat Guvernului României să intervină în calitate de reclamant privilegiat în acest proces istoric pentru România. Guvernul nostru însă nu a intervenit și nu m-a sprijinit cu absolut nimic în comparație cu alte instituții europene sau guverne din statele membre.
  • 5. Am solicitat tuturor statelor membre să intervină în acest proces, doar câteva state și-au manifestat interesul față de acest demers, dar nu au intervenit.
  • 6. De asemenea, am inițiat o petiție semnată de peste 50 de mii de cetățeni români prin care cerem Parlamentului European să intervină în calitate de reclamant privilegiat în acest proces. Parlamentul European a adoptat în luna iulie a.c. o rezoluție privind intrarea României în spațiul Schengen, inițiată în urma unui demers civic credibil și puternic argumentat de către domnul Răzvan Nicolescu.

Această rezoluție solicită Parlamentului European să intervină în procesele aflate pe rol sau viitoare la CJUE privind aderarea României la spațiul Schengen. În prezent, sunt în plin proces de negociere cu toate grupurile politice pentru a adopta această decizie în comisia PETI privind intervenția Parlamentului European în procesul deschis la CJUE.

Având în vedere faptul că Tribunalul de la Luxembourg nu a respins doar acțiunea inițiată împotriva Consiliului UE, ci a analizat și aspecte de fond, suntem în drept să facem recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și să sperăm că viitorul complet de judecători va aborda această problemă într-un mod mai complex și mai detaliat, în conformitate cu Tratatele UE și acordurile Schengen.

Este important de menționat că Curtea de Justiție este o instanță superioară și că numeroase decizii ale Tribunalului UE au fost anulate de către judecătorii Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Subliniez și atașez din nou Comunicarea Comisiei Europene către Consiliul UE prin care se solicită adoptarea deciziei privind intrarea în spațiul Schengen pentru România, Bulgaria și Croația. Toate cele trei state îndeplinesc aceleași criterii, însă miniștrii de interne au luat două decizii diferite: Croația a fost acceptată, în timp ce România și Bulgaria nu.

Această decizie politică a generat un conflict juridic care trebuie judecat de CJUE.

Dacă la următorul Consiliu JAI, pe timpul Președintei spaniole, din luna decembrie a.c., nu se va afla pe ordinea de zi intrarea României și Bulgariei în Schengen, atunci Guvernul României va avea șansa să atace acest blocaj doar intervenind în procesul aflat în recurs, care nu mai poate fi respins ca inadmisibil întrucât statul român are calitatea de reclamant privilegiat.

Personal, nu regret acest demers nicio clipă, am conștiința împăcată că am utilizat toate căile legale pe care un cetățean le are la dispoziție pentru a apăra interesele României și ale cetățenilor români în spiritul valorilor ce au consacrat proiectul european.

De aceea, continui acest demers pentru că trebuie să ne apărăm interesele și drepturile cu inteligență și demnitate.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Tomacule ești o rușine națională! Ai fost nașul lui Bichineț,care a ținut Vasluiul în sărăcie!!

  2. Pana nu e si fudul, nu e p destul.

  3. Omul are drept la recurs și-l exercită,e consecvent,nu văd nimic rău în acest lucru.,însă sunt de părere că nu votul politic al Austriei trebuia atacat,ci consecințele ale acestui vot,respectiv mai indicată era o acțiune în despăgubiri pentru prejudiciile suferite pentru îngrădirea liberei circulații a mărfurilor ori ca urmare a impactului pe politicile de mediu decurgând de aici.

  4. Pentru Tomac recursul ,ca și întreaga acțiune e pur politică,de imagine,să dea bine la electorat.

  5. Am citit decizia. Practic judecatorul a decis ca santajul este perfect legal in UE. Tomac poate castiga la recurs. Oricum este de apreciat ca se bate, spre deosebire de Aurescu care vrea votul austriecilor la Curtea Internationala si Klaus care are nevoie de ei pentru a obtine o functie europeana. Predoiu nu se pune ca el este sluga perfecta a sefului, adica vrea ce vrea si seful. Toti trei au actionat impotriva lui Tomac. E clar acest lucru.

    • Tomac este aliatul infractorilor din Romania! Europenii știu ce hram poartă! A fost naș la nunta lui Bichineț,cel care a ținut Vasluiul în sărăcie ani buni!