G4Media.ro

Cioban reclamat că își bate câinii cu parul, reținut în arestul IPJ…

Sursa foto: Pixabay

Cioban reclamat că își bate câinii cu parul, reținut în arestul IPJ Suceava

Un bărbat din Suceava a fost reținut după ce polițiștii au fost sesizați de un consătean că își lovește câinel, relatează Știri Suceava.

Bărbatul deține o stână de ovine amplasată la ieșirea din localitatea Călinești, unde adăpostește și opt exemplare canine, iar în repetate rânduri ar fi fost văzut cum lovea cu un obiect contondent unul dintre exemplarele canine ce era legat la stână.

”La fața locului a fost identificat exemplarul canin în cauză acesta fiind de rasă comună, în vârstă de patru ani, iar în urma examinării vizuale a acestuia s-a stabilit faptul că prezenta leziuni la nivelul capului și ochilor și mai multe pete de culoare brun roșcată, cu aspect de sânge.

Exemplarul canin rănit a fost plasat în adăpost pentru o perioadă de 45 zile, în cauză fiind emis ordin de plasare care a fost pus în executare de îndată de către reprezentanții Asociației Casa lui Patrocle Suceava”, anunță presa locală.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „rănirea cu intenție a animalelor”, faptă prev. și ped. de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor-republicată.

Împotriva ciobanului s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...