G4Media.ro

Asociaţia Magistraţilor din România, despre legea pensiilor speciale, votată în Senat: Creşterea…

sursa foto: Facebook

Asociaţia Magistraţilor din România, despre legea pensiilor speciale, votată în Senat: Creşterea etapizată a vârstei de pensionare poate naşte discriminare

Cezar Filip, vicepreşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, a declarat miercuri, despre noua formă a legii pensiilor speciale, votată de Senat în urma respingerii proiectului la CCR, că în primul rând nu a existat o consultare a asociaţiilor profesionale pe marginea modificărilor propuse în aceasta a doua etapă legislativă, alte probleme fiind legate de prevederile privind modificarea bazei de calcul privind pensia şi înlăturarea perioadelor asimilate dar şi creşterea etapizată a vârstei de pensionare care poate naşte discriminare în sistem, relatează news.ro

”Prima nemulţumire pe care o avem este faptul că nu a existat o consultare a asociaţiilor profesionale pe marginea modificărilor propuse în aceasta a doua etapă legislativă, Vorbim de aceeaşi lipsă de dialog”, a spus reprezentantul CSM, el precizând că este un ”proiect adoptat pe repede înainte şi cu nişte vicii de neconstituţionalitate pe care le văd de la distanţă”, a declarat la Prima News Cezar Filip.

El a arătat că sunt nişte repere oferite de Curtea Constituţională pe care asociaţia magistraţilor aşteaptă să le regăsească mai bine evidenţiate în proiectul de lege.

”Avem pe de o parte modificarea bazei de calcul care în vechea formă pornea de la indemnizaţia din ultima lună şi acum se raportează la o perioadă de 48 de luni, ceea ce poate afecta, în substanţa lui, dreptul de pensie. Mai departe, vorbim despre înlăturarea perioadelor asimilate care se reduc din start la cel mult cinci ani. Vorbim de o creştere etapizată a vârstei de pensionare, care creşte de la 47 de ani, într-o formă mai raţională, într-adevăr, decât în primul proiect dar care totuşi naşte anumite semne de întrebare pe discriminare între persoanele cu aceleaşi condiţii de vechime şi de stagiu efectuat în magistratură. Şi nu în ultimul rând, problema impozitării, referitor la care Curtea Constituţională a făcut nişte observaţii clare”, a menţionat Cezar Filip.

Vicepreşedintele Asociaţiei a mai spus că momentul optim în care ar fi trebuit consultaţi era cel al formulării propunerilor în comisii.

”Noi nu venim să spunem ce ne convine, dacă suntem mulţumiţi cu nivelul drepturilor, nu se pune problema. Noi facem nişte observaţii de constituţionalitate, atât”, a subliniat Filip.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Ete Vax.

  2. Pentru ăștia, orice modificare înspre normalitate și bun simț este neconstituțională! Atâta nesimțire chiar nu credeam că au în glanda!

    • Înțeleg ca nu e bine ca peste vreo 38 de ani se va mari varsta de pensionare la 60 de ani pentru magistrați, probabil când la restul va fi 75 se ani

  3. dar discrimanarea fata de cei care ies la 65 ani si le platesc pensiile?

    • mari scarbe au ajuns magistratii astia, macar de-ar face justitie pentru cei care ii platesc, dar fac justitie tot pentru hotii care fura de la cei care platesc

  4. Ba da un dram de rusine n-ar avea. E plina de uscaturi padurea magistratilor, milionari in euro din salariile din magistratura, cardasii cu politisti,traficanti, politicieni si ei au o problema ca ies la pensie unii la 50 si altii la 47. Pai noi avem o problema ca nu ies la 65 ca restul lumii. Si la 65 sa li se dea pensia aia speciala, nu la 50. 15 ani platim ca prostii venituri nejustificate.

  5. Numai intr-un stat mafiot si corupt se poate intampla sa dai legi ca sa poti fura. Pensiilespeciale sunt un FURT.

  6. Am albit de când o freacă ăștia toți (politruci+CCR+CSM+ș.a. magistrați) cu Legea pensiilor lor speciale. Avem două feluri de cetățeni: speciali și anormali.

  7. Care constitutionalitate, mon cher ?!?Aia pe care v-ati inventat-o voi poate, pentru ca de restul pensionarilor va doare la bascheti, in cazul lor nu se mai aplica nicio constitutionalitate ?!?
    Plus imensa magarie de a va fi calculata pensia dupa „indemnizatia din ultimele 48 luni”, ca aia dupa ultima luna ce va convenea !?!
    Adica, faptul ca doar pentru voi sunt alte criterii, net mega-avantajoase, decat pentru restul fraierilor, asta nu e mega-discriminare, asta nu e o incalcare flagranta a Constitutiei ?!?
    Dar, n-are cine sa indrepte lucrurile pt ca tot voi sunteti aia pusi faca dreptate, nu-i asa…?

  8. Dom’le, e complicat rau. Ca sa simplificam lucrurile, propun ca fiecare special (magistrat sau nu) sa iasa la pensie cand vrea ea/el si sa-si stabileasca singur(a) nivelul pensiei. Eventual pensia sa fie ereditara, adica sa poata fi lasata mostenire, ca si la astia mici le e greu…
    Sunt absolut, adica ABSOLUT convins ca CCR si ICCJ si tot restul gastii nu vor protesta.
    Si uite-asa vom avea pace sociala.