G4Media.ro

Spitalul Floreasca, reguli revizuite în privința accesului după incidentul în care un…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Spitalul Floreasca, reguli revizuite în privința accesului după incidentul în care un tânăr s-a filmat când a intrat în unitatea medicală pentru a căuta medicamente cu care să se drogheze

Medicul Bogdan Opriţa de la Spitalul Floreasca din Capitală a explicat că, după incidentul în care un tânăr s-a filmat când a intrat în unitatea medicală pentru a căuta medicamente cu care să se drogheze, la nivelul spitalului s-au revizuit procedurile privind accesul în zonele restricţionate, relatează news.ro. Ancheta în acest caz este încă în curs, deoarece sunt multe ore de filmări de pe camerele de supraveghere care trebuie urmărite.

”Spitalul nu putem să îl privim ca o unitate militară sau ca pe o închisoare şi există întotdeuna această balanţă între nevoia de a permite accesul în spital rudelor, aparţinătorilor care vin să îi vadă pe cei dragi şi partea aceasta de restricţionare. În spital sunt anumite zone care nu sunt publice, dar, dacă cineva intră pe o cale obişnuită în spital, poate chiar pe la UPU sau pe la Ambulator, pretextând că are ceva sau spunând că are ceva, poate ajunge la o astfel de zonă. Farmacia spitalului era corect securizată, are un sistem de alarmă, deci şi dacă intra prin efracţie să ia ceva, alarma s-ar fi declanşat. Deci din acest punct de vedere procedurile au fost respectate. Pentru depozitele de medicamente şi pentru depozitele de materiale sanitare Poliţia ne face nişte recomandări”, a declarat Bogdan Opriţa la Medika TV.

Opriţa spune că tânărul care căuta medicamente cu care să se drogheze a fost găsit în acea searp prin spital şi evacuat.

”Persoana  respectivă a fost găsită anterior în aceeaşi seară, în alte două zone şi a fost condusă afară din unitate. Într-un fel sau altul a reuşit să intre. Deci pot să spun că lucrurile sunt în derulare, încă se fac verificări pentri că discutăm de ore de vizionat pe camerele de supraveghere care nu sunt puţine şi toate aceste lucrur vor duce la o concluzie”, a precizat Opriţa.

Medicul a adăugat că în urma incidentului s-au revizuit procedurile privind accesul în zonele restricţionate ale spitalului.

”La nivelul spitalului s-au revizuit procedurile privind accesul în zonele restricţionate, s-a trecut mai departe, ca să fie respectate barierele astea fizice, cartele de acces, poduri de acces şi de asemenea firma de pază a fost notificată pentru a-şi lua propriile măsuri pentru că este posibil ca în anumite zone să fi intrat datorită absenţei temporare a unor agenţi de pază”, a mai spus Bogdan Opriţa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează