G4Media.ro

Presshub: Aplicația „Iar miroase” a obligat statul, prin 11.000 de sesizări, să…

Foto: G4Media

Presshub: Aplicația „Iar miroase” a obligat statul, prin 11.000 de sesizări, să acționeze împotriva mirosului de la gropile de gunoi de lângă București

Sătul de mirosul de hidrogen sulfurat, care îi învadează casa, trupul și sufletul mai ales seara și în weekend, și să nu fie crezut de instituțiile statului, care nu au program decât până la 16.00, Valentin Boruz, inginer IT, s-a gândit să creeze o aplicație care să pună presiune pe autoritățile care ar trebui să verifice modul cum administratorii gropii de gunoi de la Vidra iau aerul, la propriu, locuitorilor din toată zona din sudul și sud-estul Bucureștiului. Așa a apărut aplicația software „Iar miroase”, lansată pe 4 martie 2023, disponibilă în browser, dar și pe Android și Apple Store, scrie Presshub.

Apogeul a fost în luna iulie, când de pe aplicația „Iar miroase” au fost trimise către Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică Ilfov peste 4.700 de sesizări.

„Aplicația a fost lansată concret în noaptea de 3 spre 4 martie. Mai existau site-uri de genul acesta, care te ajută să completezi și să trimiți sesizările la instituții. Dar eu am vrut să-i dau, cum să-i zic, o latură socială, să le arătăm oamenilor și instituțiilor că nu suntem doar câțiva cei deranjați de mirosurile de la groapa de gunoi. Așa încât, după ce ai trimis sesizarea ta, poți vedea, în dreapta ecranului, și câți alții au mai trimis. Adică nu ești singur, nu ești singurul nebun care simte mirosul. Îți dai seama că există cu adevărat o problemă și te impulsionează și pe tine să acționezi”, a explicat Valentin Boruz, inginerul IT care s-a ocupat de partea tehnică a proiectului.

Tânărul a fost sprijinit și de alți locuitori din Vidra și Berceni, care s-au săturat ca de ani de zile să fie invadați constant de hidrogen sulfurat și nicio autoritate să nu acționeze sau să nu facă suficient pentru a opri gazul care le otrăvește viața.

Aceste gaze se simt mai ales seara, dimineața și în weekend, când instituțiile de control ale statului nu lucrează (se știe că Garda de Mediu are program până la 16.00)

„Aplicația ne permite să dezvoltăm diferite rapoarte și statistici. Din acestea, se vede clar arte că predominant sesizările vin între ora 20:00-23.00 și dimineața, între 4.00 și 7.00. Înseamnă că cineva dă drumul la ăla, că are niște intenții criminale acolo. E ceva intenționat undeva”, a explicat Valentin Boruz.

De la momentul lansării aplicației până în prezent, prin „Iar Miroase” s-au trimis 11.580 de sesizări. În doar șase luni, practic.

Peste 8.800 au venit din comuna Berceni, 863 din Popești-Leordeni, 427 din Vidra și 683 din București.

„Ca o comparație, cei de la Garda de Mediu ne-au spus că între 2018 și 2023 au avut 9.000 de sesizări. Deci, vă dați seama de diferență, în șase luni față de 5 ani”.

Sesizările se duc automat la DSP și la Garda de Mediu Ilfov, iar numărul lor mare i-a pus pe angajații celor două instituții într-o situație complicată.

Problema locuitorilor din zona afectată este că hidrogenul sulfurat este eliberat în general noaptea. Oamenii fac sesizări, dar până vin autoritățile, dimineață, în timpul programului, mirosul nu mai este. Ca să fie și mai clar cine e responsabil pentru situație, aplicația menționează și direcția de unde bate vântul.

Numărul mare de sesisări primite într-un timp scurt a determinat Garda de Mediu Ilfov să ia în cele din urmă măsuri. Într-un răspuns oferit la cererea Presshub, instituția arată că au demarat verificări la Depozitul Ecologic Vidra, încă din ianuarie-februarie 2023.

Comisarii au constatat că mirosul greu și persistent a fost cauzat și de faptul că „o parte din puțurile amplasate pe aceste zone nu erau conectate la instalația de ardere la temperaturi înalte a gazului de depozit, parte din ele fiind deconectate în vederea efectuării de lucrări de închidere a celulelor care și-au atins capacitatea autorizată de depozitare.”

De asemenea, Garda de Mediu a constatat că operatorul economic „depășea suprafața maximă de exploatare reglementată, dar și că șantul de delimitare al drumului de exploatare era plin de levigat, observându-se fenmentul de barbotare, iar ca o consecință a neacoperirii cu material inert (…) inclusiv necaptarea gazului de depozit în întregime, a existat o amplificare a disconfortului olfactiv”.

Prin urmare, Garda de Mediu menționează că a dat o amendă de 100.000 de lei și a impus 19 măsuri de conformare.

De asemeena, a fost trimisă o notificare prealabilă, către Agenția de Mediu Ilfov, în vederea suspendării autorizației. Totuși, afirmă instituția, compania care administrează groapa de gunoi a remediat problemele și nu s-a mai impus suspendarea.

Sesizările care continuă să vină de la cetățeni, prin aplicația „Iar miroase”, arată că, de fapt, problemele nu s-au rezolvat decât temporar. „Până la sfârșitul lunii august 2023, au fost înregistrate la Garda Națională de Mediu peste 3.500 de sesizări privind activitatea Depozitului de Deșeuri Vidra”, recunoaște chiar instituția.

Citește integral pe Presshub.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...