G4Media.ro

Zeci de mii de persoane au manifestat în Franța: „Poliţie peste tot,…

Captura Twitter

Zeci de mii de persoane au manifestat în Franța: „Poliţie peste tot, justiţie nicăieri”

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă împotriva violenţei poliţiei în mai multe oraşe din Franţa, inclusiv la Paris, unde trei poliţişti au fost răniţi uşor, transmite Agerpres, care citează AFP.

Aproximativ 31.300 de persoane au manifestat în toată Franţa (dintre care 9.000 la Paris), conform Ministerului de Interne, şi aproximativ 80.000 (dintre care 15.000 la Paris), conform estimărilor sindicatului CGT şi partidului stângii radicale LFI.

Aproximativ o sută de organizaţii sindicale, politicieni şi alte colective din cartierele populare au făcut apel la organizarea acestei demonstraţii care a primit sprijinul a 150 de personalităţi din domeniul cinematografiei, printre care şi regizoarea Justine Triet, câştigătoarea Palme d’Or 2023 la festivalul de film de la Cannes.

La Paris, după un început calm, s-a format un grup din câteva sute de indivizi cu cagulă, care au deteriorat geamurile sucursalelor unor bănci şi au aruncat cu pietre într-o maşină de poliţie, a notat un jurnalist de la AFP. Autoturismul, blocat în trafic, a fost atacat cu bare de fier, potrivit poliţiei. Unul dintre poliţişti a coborât apoi pentru scurt timp din vehicul cu arma în mână pentru a-i ţine la distanţă pe manifestanţi, potrivit mai multor înregistrări video postate pe reţelele de socializare şi confirmate de o sursă din poliţie. Mai mulţi poliţişti, sosiţi ca întărire, au oprit acest atac. Trei dintre cei patru poliţişti care se aflau în maşină au fost răniţi uşor.

În total, şase persoane au fost arestate în toată Franţa, potrivit unui raport comunicat sâmbătă seara de Ministerul de Interne.

La Paris, mulţimea a scandat „Poliţie peste tot, justiţie nicăieri”, „Fără justiţie nu este pace” şi „Justiţie pentru Nahel”, un adolescent ucis pe 27 iunie lângă Paris în timpul unui control rutier şi a cărui moarte a stârnit un val de revolte în Franţa.”Legea ucide”, scria pe o pancartă pe care apărea o statuie reprezentând justiţia cu ochii tăiaţi cu roşu, o critică la adresa unui articol din codul de securitate internă ce extinde prerogativele poliţiei de a trage în cazul opunerii la arestare.

În luna iulie, Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării rasiale a denunţat practica „persistentă” în Franţa de „profilare rasială combinată cu utilizarea excesivă a forţei în aplicarea legii, în special de către poliţie, împotriva membrilor grupurilor minoritare, în special a persoanelor de origine africană şi arabă”. Parisul s-a pronunţat împotriva acestor acuzaţii, considerate „excesive” şi „nefondate”, şi a dat asigurări că în Franţa sunt interzise măsurile de profilare etnică de către poliţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. la noi poliţie si justiţie pe nicaieri 🙂