G4Media.ro

Reacţia NATO, după incidentul cu bucățile de dronă rusească găsite pe malul…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Reacţia NATO, după incidentul cu bucățile de dronă rusească găsite pe malul românesc al Dunării: „Aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România”

România a informat aliaţii NATO despre faptul că a găsit pe teritoriul său resturi de la o posibilă dronă în cadrul reuniunii de miercuri a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România, transmite purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White, transmite News.ro.

„Autorităţile române au confirmat că resturi, posibil de la o dronă, au fost găsite pe teritoriul României, în apropierea graniţei cu Ucraina. Autorităţile române investighează incidentul. România a informat aliaţii NATO despre acest incident în cadrul reuniunii de astăzi a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România”, se spune în declaraţia purtătorului de cuvânt.

„Începând de anul trecut, ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO şi-a sporit semnificativ prezenţa în regiunea Mării Negre”, reaminteşte Dylan White.

„Continuăm să monitorizăm îndeaproape situaţia şi rămânem în contact strâns cu aliatul nostru, România”, transmite NATO în finalul declaraţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Aduceți trupe și observatori NATO. Aici totul mustește de incompeteță.

  2. Nu înțeleg de ce mai sta ambasadorul acela acolo când practic Rusia agresează Romania…

  3. Solidaritate cu ce?!

  4. „o puternică solidaritate cu România”, si „Continuăm să monitorizăm îndeaproape situaţia şi rămânem în contact strâns cu aliatul nostru, România”, pe mine nu ma incalzesc defel, aduceti gheparzi si puneti-i pe malul nostru sa traga in orice drona sau racheta care depaseste zona apei … ba, mai bine, puteti dobori si cateva din cele care zboara deasupra teritoriului ucrainean ca eu nu ma supar si nici ei … fara nicio reactia rusia doar o sa creada ca i se cuvine totul si ca poate face ce vrea si unde vrea

    • Vina este a conducatorilor nostri in frunte cu Iohannis. Cum sa actioneze NATO cand presedintele nostru dulap, baga sub pres si zice ca nu e nimic?

  5. Iohannis e pe faras. A devenit o vulnerabilitate pentru NATO si in primul rand pentru Romania.

    • A fost intodeauna un inamic al Romaniei ca stat democratic si liber. Acum e doar evident pentru toata lumea.
      Dar si NATO a atat ocazia de a instala sisteme anti-aeriene de-a lungul intregii granite NATO care sa ajute activ anti-aeriana ucrainiana. Sau no-fly zone care trebuia instituita de mult.