G4Media.ro

Ministrul Mediului: Noul Cod Silvic, în consultare publică. Acum putem spune că…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Mediului: Noul Cod Silvic, în consultare publică. Acum putem spune că avem un act normativ scris de la zero

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat că marţi va prezenta noul Cod silvic şi că acesta va intra într-un amplu proces de consultare publică, relatează Agerpres.

„Ceea ce pot să spun astăzi este faptul că am scris un nou Cod silvic de la zero. Este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru. Dacă în trecut l-am tot cârpit, l-am tot updatat în urma unor situaţii cu care ne confruntam de la o zi la alta, acum putem să spunem că avem un act normativ scris de la zero. Va intra într-un foarte amplu proces de consultare publică alături de societatea civilă, alături de sectorul silvic, alături de industria aferentă sectorului silvic şi îmi manifest speranţa că, odată trimis în Parlamentul României, în această toamnă, proiectul de Cod silvic va genera un act normativ de foarte bună calitate, care nu doar să ne salveze de infringementurile legate de păduri pe care le avem acum, dar să combată şi alte lucruri pe care încercăm să le remediem, cum ar fi furtul de masă lemnoasă şi alte astfel de lucruri”, a declarat, luni, Mircea Fechet, la sediul central al PNL.

El a arătat că noul Cod silvic va fi prezentat, marţi, de la ora 10,00

Conducerea PNL a avut luni o şedinţă de coordonare a activităţii politice şi guvernamentale cu miniştri şi secretari de stat liberali.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Codul Silvio armonizat cu précéderai din Codul Penal. Pedepse fara eliberare comdotionata la Furt de masa lemnoasa, défrisari fara temei legal, protectia padurilor private. La Furt de masa lemnoasa sub 0,5mc pedeapsa privativa de libertate de la 5 la 10 Ani.pe masura ce cresc cantiattile de la 10 la 20 Ani FARA ELIBERARE comditionata

    • Imstituirea de perdele forestiere in zonele cu risc de producere desert : Oltenia, Dobrogea, Moldova. Foraj de mare aductiune pentru protectia perdelelor forestiere. Obligativitatea de impadurire cu asistati social la zonele cu alunecari de teren, hai si voluntari daca sunt. “adopta un copac” in Toate zonele urbane, fiecare orasean sa fie “whistle blower “ la ADP ul de care apartine. Lipsa de raspuns a ADP ului = Abuz in Serviciu, chiar fara prag

  2. Cit vor primi proprietarii de paduri si terenuri pentru O2 produs ?

  3. cod silvic de la zero adica zero paduri a vrut sa spuna