G4Media.ro

Directoarea Spitalului din Urziceni, amendată cu 4.000 de lei / Inspecția Sanitară:…

Sursa foto: captură video

Directoarea Spitalului din Urziceni, amendată cu 4.000 de lei / Inspecția Sanitară: Este amenda maximă ca persoană fizică. Dacă amendam spitalul, însemna să luăm banii din propriul buzunar sau din medicamentele bolnavilor

Directorul Inspecţiei Sanitare de Stat, Maria Mioara Comana, a declarat, luni, în conferinţa de presă de la Ministerul Sănătății, care sunt rezultatele preliminare ale controlului de la spitalul din Urziceni. Ea aprecizat că directoarea spitalului a fost amendată cu 4.000 de lei, suma maximă ca persoană fizică. Aceeași amendă a fost primită și de asistenta care se afla de gardă când a sosit femeia aflată în travaliu și care apio a născut pe trotuar.

„La solicitarea domnului ministru al Sănătăţii, doi colegi de-ai mei au efectuat un control la Spitalul Municipal Urziceni. S-a constatat că acolo există în structura spitalului o secţie de obstetrică-ginecologie cu 25 de paturi şi cinci de neonatologie. Nu există medic nici de neonatologie, nici de OG şi nici măcar medic anestezist după orele 15. Pacienta care s-a prezentat la spital a venit cu maşină proprietate personală. A ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe, unde înţeleg că a fost văzută de către o doamnă asistent. În mod normal, conform Ordinului 1706, doamna asistent trebuia să solicite investigaţii din partea medicului de gardă. Medicul de gardă nu a fost chemat, timp în care doamna asistent s-a gândit să sune la 112 ca să solicite transferul interclinic al pacientului. Menţionez că, într-adevăr, spitalul avea un protocol conform Ordinului 1091 din 2006 privind transferul interclinic al pacienţilor de la spitalele cu competenţe reduse la spitalele cu competenţe terapeutice mai mari”, a explicat Maria Mioara Comana, citată de News.ro.

Ea a anunţat ce sancţiuni au fost date în acest caz.

“Pentru toate aceste lucruri, colegii mei au sancţionat managerul spitalului pentru neorganizare cu 4.000 de lei. Menţionez că sancţiunea este maximă ca persoană fizică. O să mă întrebaţi de ce sancţiunea nu este mai mare. Există şi sancţiune de 30.000 de lei, dar asta ar trebui să o dai spitalului şi efectiv banii să-i luăm din propriul buzunar sau din medicamentele bolnavilor ca să plătim o asemenea amendă. A fost sancţionată doamna asistent care nu a respectat procedurile de examinare şi investigare să solicite medic, tot cu 4.000 de lei. Şi medicul de gardă pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile”, a explicat Maria Mioara Comana, care a precizat că directorul medical al spitalului a intrat în concediu medical şi s-a internat într-un spital.

Citește și LIVE Spitalul din Urziceni, două scandaluri într-o singură zi: o femeie a născut pe trotuar în fața unității, un bărbat de 32 de ani tratat în spital a fost găsit mort acasă. Ministrul Rafila cere demiterea managerului numit de primărie

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Problema e ca „inspectiile” astea sunt puse acolo ca sa dea amenzi, nu ca sa rezolve probleme. Mai tine cineva minte cand a fost primul focar de covid la un azil de batrani si DSP-ul i-a amendat ca n-aveau suficient dezinfectant?

    N-am auzit atunci sa-i izoleze pe batrani ca sa mai scape cine n-a luat inca, sau alte masuri concrete. Si n-o sa auzim nici acum.

  2. I-ați rupt-o !!, ha,ha,ha…
    Doamna și-a recunoscut incompetența și dorește să plătească
    o amendă de 10.000 lei.