G4Media.ro

Ministrul italian al Apărării: Aderarea la proiectul „Belt and Road” al Chinei…

Sursa foto: worldbank.org

Ministrul italian al Apărării: Aderarea la proiectul „Belt and Road” al Chinei a fost o decizie „nesăbuită şi îngrozitoare” / „Un dublu rezultat negativ” / „Problema astăzi este cum să ne retragem fără a deteriora relaţiile”

Italia a luat o decizie „nesăbuită şi îngrozitoare” atunci când s-a alăturat Iniţiativei Belt and Road (BRI) a Chinei în urmă cu patru ani, deoarece s-a dovedit că în loc să stimuleze exporturile, a triplat de fapt importurile, a declarat ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, într-un interviu publicat duminică de Corriere della Sera, citat de News.ro.

Italia a aderat la BRI în timpul guvernului anterior condus de Giuseppe Conti, devenind astfel singura mare ţară occidentală care a făcut un astfel de pas. Acum, noul guvern de dreapta al Giorgiei Meloni analizează cum să iasă din acest acord numit şi Noul Drum al Mătăsii.

Proiectul chinez BRI are în vedere reconstruirea vechiului Drum al Mătăsii pentru a conecta China cu Asia, Europa şi chiar dincolo de ea, cu mari cheltuieli de infrastructură. Criticii îl văd însă ca pe un instrument prin care China îşi extinde influenţa geopolitică şi economică.

„Decizia de a adera la (noul) Drum al Mătăsii a fost un act nesăbuit şi ticălos, făcut de guvernul lui Giuseppe Conte, care a dus la un dublu rezultat negativ. Am exportat o încărcătură de portocale în China şi ei şi-au triplat exporturile în Italia în trei ani”, a arătat Guido Crosetto.

„Problema astăzi este: cum să ne retragem (din BRI) fără a deteriora relaţiile (cu Beijingul). Pentru că este adevărat că China este un concurent, dar este şi un partener”, a adăugat ministrul italian al apărării.

După o întâlnire la Casa Albă cu preşedintele american Joe Biden, joi, premierul italian Giorgia Meloni a declarat că guvernul său încă analizează decizia cu privire la BRI şi a anunţat o vizită la Beijing în viitorul apropiat.

„Vom lua o decizie înainte de luna decembrie”, a declarat Meloni pentru postul american de televiziune Fox News într-un interviu difuzat duminică, adăugând că această chestiune necesită discuţii cu guvernul chinez şi în cadrul parlamentului italian.

Meloni şi-a reiterat opinia că este un „paradox” faptul că, deşi Italia face parte din BRI, nu este ţara din G7 cu cele mai mari schimburi comerciale cu China şi a spus că acest lucru arată că este posibil să ai relaţii bune cu Beijingul şi fără proiectul Belt and Road.

„Beijing-ul are atitudini din ce în ce mai asertive. La un moment dat şi-a propus să fie cel mai mare jucător comercial din lume. Astăzi anunţă că va fi cel mai mare jucător militar din lume. Ele se extind. În Africa au început şi o expansiune de natură culturală: benzile desenate îi descriu pe chinezi ca eliberatori şi pe occidentali ca exploatatori care trebuie alungaţi. Ei nu îşi ascund obiectivele, ci le explică”, a explicat ministrul italian al apărării în interviul acordat Corriere della Sera.

„Astăzi, Italia este – dintre ţările Uniunii Europene – aliatul în care au cea mai mare încredere la Washington, alături de Polonia. Italia nu este doar de încredere, ci şi-a demonstrat că este un partener vizionar, cerând Occidentului să preia controlul asupra destinelor Africii”, a mai spus ministrul Guido Crosetto. „Ceea ce s-a întâmplat în Niger, odată cu lovitura de stat, este semnul războiului hibrid purtat pe scena internaţională. Africa este fundamentală pentru scenariile viitoare: deţine 50% din resursele minerale globale, 50% din resursele de apă, 50% din terenul agricol. În douăzeci de ani va avea două miliarde şi jumătate de locuitori. Potenţial, ar putea avea cea mai mare armată din lume. Şi dacă nu îşi schimbă cursul istoric, cu populaţii înfometate, fără viitor, s-ar putea întâmpla orice… Să înţelegem, aşadar, că aceasta nu este o problemă care poate fi atribuită doar imigraţiei. SUA au înţeles poziţia noastră, iar atitudinea lor faţă de noi s-a schimbat”, a dat asigurări ministrul italian al apărării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Si
    de fapt foarte multe se invart in jurul acestui mega proiect de pe Pamant. Celalalt mega proiect este cel din afara Pamantului. Cu doua modele de abordare in opozitie, presate sa se inghesuie pe aceeasi banda ingusta și abrupta de provocari data de schimbarile climatice accelerate – modelul „care pe care” vs modelul „echitate pentru toti”.