G4Media.ro

Prețurile la cazare pe litoral cresc cu până la 20%  / Tarifele…

sursa foto: G4Media

Prețurile la cazare pe litoral cresc cu până la 20%  / Tarifele în Mamaia nu coboară, în general, sub 10 lei, indiferent că e vorba de o îngheţată, gogoşi, plăcinte sau o bere la draft

De joi, cresc preţurile pe litoral, deoarece se intră în vârful sezonului estival, iar turiștii care vin la mare vor plăti mai mult cu 15-20%, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.

La trei stele, în Mamaia, cazarea pleacă de la 300 de lei camera dublă pe noapte, preţ de agenţie, dar poate ajunge, în funcţie de condiţii, şi la 500 lei cu mic dejun inclus.

La patru stele e greu să mai găseşti o cameră sub 500 de lei, iar atunci când vorbim de cazare cu demipensiune, o noapte ajunge la cel puţin 800 de lei.

Ceva mai ieftină este, în medie, cazarea în Eforie Nord şi în staţiunile din sudul litoralului, unde o cameră în regim all inclusive pleacă de la 850 de lei.

Mulţi români care pot plăti şi cu tichete de vacanţă preferă serviciile complete, care le asigură masa, şezlongurile pe o plajă privată, acces la piscină, dar şi facilităţi pentru copii şi spectacole de divertisment.

Cel mai ieftin se mănâncă la autoservire, unde un prânz cu două feluri de mâncare pleacă de la 40-50 de lei şi sunt terase care-şi atrag clienţii cu meniurile zilei de la 30-40 de lei.

Tarifele în Mamaia nu coboară, în general, sub 10 lei, fie că este vorba de o îngheţată, gogoşi, plăcinte sau o bere la draft, iar cei care vor să închirieze un şezlong trebuie să plătească de la 40 lei în sus, în funcţie de zonă

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Ia lasati Mamaia pustie, sa vedem daca mai tin ei preturile sus. Dar nu se poate, ca doar avem, nu-i asa, tichete date de stat bugetarilor din banii nostri, ai tuturor. Iar din cauza asta preturile sunt sus, bugetarii cu tichete si le permit, in schimb platitorii tichetelor nu.

  2. Le urez succesuri! Mă doare-n cot de litoralul românesc!

  3. Bravo celor care vând așa! Să sară sângele din cei săraci cu duhul!

  4. Cred ca mai buna e o crestere cu 80% a preturilor, macar sa devina litoral exclusivist, sa nu mai calce picior de privat , doar bugetari sa se pise/imbaieze la mal.

  5. Daca se cumpara inseamna ca are lumea bani. Prost nu e cel care cere.

  6. Va dorim concediu placut si cat mai relaxant si sa va ajunga banii…

  7. Scoateti naibii tichetele de vacanta si se mai regleaza putin piata. Nu mult dar putin. Plus o economie la buget

    • E un drept câștigat domnule, nu mai poate fi luat înapoi nici dacă se transforma Soarele in gaură neagră!

  8. daca romanii isi permit distractie inseamna ca e loc de taxe mai mari