G4Media.ro

Primele cinci hituri muzicale ale anului aparțin toate unor artiste, pentru prima…

Sursa: Facebook/ Miley Cyrus

Primele cinci hituri muzicale ale anului aparțin toate unor artiste, pentru prima dată în istoria clasamentului internațional / Miley Cyrus conduce topul, cu piesa ”Flowers”

Piesa „Flowers” care aparține artistei americane Miley Cyrus este cel mai mare single al anului până în prezent, iar primele cinci cele mai bine vândute melodii ale anului sunt, pentru prima dată în istoria clasamentului internațional, toate ale unor femei, scrie Euronews.

The Official Charts Company, organizația britanică care întocmește diverse topuri oficiale ale pieselor muzicale din Marea Britanie, Irlanda și Franța, a anunțat că popularul imn de despărțire cu influențe disco ‘Flowers’ a obținut 147 de milioane de difuzări și peste 80.000 de descărcări în 2023. Asta îl face cel mai mare cântec din acest an… până acum.

Imnul de iubire de sine al lui Miley Cyrus este primul ei cântec care conduce clasamentul, de la hitul ‘Wrecking Ball’ din 2014. Acesta a rezistat 10 săptămâni pe locul întâi în Official Singles Chart la începutul acestui an.

S-a zvonit că melodia ar fi despre sfârșitul mariajului ei cu actorul Liam Hemsworth, deoarece a lansat piesa de ziua de naștere a lui Hemsworth (10 martie).

Cel mai longeviv cântec al unei artiste, din ultimul deceniu

Official Charts Company a declarat că „Flowers” a devenit cel mai longeviv single de pe locul întâi al unei artiste din acest deceniu, egalând astfel cele 10 săptămâni de topuri epice ale lui Whitney Houston cu „I Will Always Love You” și Rihanna cu „Umbrella”.

‘Escapism’ al lui RAYE și 070 Shake este al doilea cel mai bine vândut album din 2023, în timp ce ‘Kill Bill’ al lui SZA se află pe locul al treilea.

Top 5 este completat de imnul viral ‘Boy’s a Liar’ al lui PinkPantheress și de ‘Anti-Hero’ al lui Taylor Swift.

‘Calm Down’, piesa afrobeat a lui Rema, ‘Calm Down’, cea de-a treia colaborare dintre Calvin Harris și Ellie Goulding, ‘Miracle’, ‘People’ a lui Libianca, ‘As It Was’ a lui Harry Styles și ‘Sure Thing’ a lui Miguel, toate au intrat în Top 10.

 Top 10 melodii ale anului 2023 (până în acest moment):

  1. Miley Cyrus – Flowers
  2. Raye ft 070 Shake – Escapism
  3. SZA – Kill Bill
  4. PinkPantheress – Boy’s A Liar
  5. Taylor Swift – Anti-Hero
  6. Rema ft Selena Gomez – Calm Down
  7. Calvin Harris and Ellie Goulding – Miracle
  8. Libianca – People
  9. Harry Styles – As It Was
  10. Miguel – Sure Thing

De remarcat este modul în care primele cinci cele mai bine vândute single-uri ale anului sunt toate ale unor artiste de sex feminin – este pentru prima dată când acest lucru se întâmplă în istoria clasamentelor. În plus, anul acesta marchează absența lui Ed Sheeran din Top 10, prima dată când acest lucru se întâmplă din 2016.

În ceea ce privește albumele, Official Charts a desemnat colecția de mari hituri a lui The Weeknd, ‘The Highlights’, drept cel mai popular album de până acum în acest an, urmat de ‘Midnights’ al lui Taylor Swift și ‘Harry’s House’ al lui Harry Styles.

‘SOS’ al lui SZA și colecția de mari hituri a lui Elton John ‘Diamonds’ completează Top 5. Doar două albume lansate în 2023 figurează în Top 10 cele mai bine vândute: ‘Broken By Desire To Be Heavenly Sent’ al lui Lewis Capaldi și ‘Subtract’ al lui Ed Sheeran. Capaldi apare de două ori în Top 10, cu albumul său ‘Divinely Uninspired By A Hellish Extent’ pe locul zece.

Între timp, Taylor Swift, are un număr impresionant de cinci albume în Top 40, cu ‘Midnights’, căruia i se alătură ‘1989’ (16), ‘Lover’ (19), ‘Folklore’ (23) și ‘Reputation’ (34).

Top 10 albume muzicale ale anului 2023 (până în acest moment):

  1. The Weeknd – The Highlights
  2. Taylor Swift – Midnights
  3. Harry Styles – Harry’s House
  4. SZA – SOS
  5. Elton John – Diamonds
  6. Lewis Capaldi – Broken By Desire To Be Heavenly Sent
  7. Eminem – Curtain Call: The Hits
  8. Ed Sheeran – Subtract
  9. Fleetwood Mac – 50 Years: Don’t Stop
  10. Lewis Capaldi – Divinely Uninspired By A Hellish Extent

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează