G4Media.ro

Sute de angajaţi din sănătate au protestat în Piaţa Victoriei, nemulțumiți de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sute de angajaţi din sănătate au protestat în Piaţa Victoriei, nemulțumiți de salarii și de lipsa reformelor / Ministrul Rafila anunță că s-a ajuns la un acord

UPDATE 16.07: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat miercuri, după discuţii cu sindicaliştii de la Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, cu participarea premierului Marcel Ciolacu, că s-a ajuns la un acord privind acordarea unor drepturi salariale şi sporuri pentru personalul din Sănătate, relatează Agerpres.

După întâlnire, Rafila explicat în ce constă acordul convenit cu sindicaliştii:

* realizarea de modificări şi completări a OUG 63/2023, care să permită plata integrală indemnizaţiilor şi sporurilor prevăzută în Legea 153/2017, precum completări referitoare la modalitatea de acordarea drepturilor salariale;

* identificarea soluţiilor de acordare integrală a drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal care îşi desfăşoară activitatea în ture;

* finalizarea şi semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector Sănătatea, prin soluţionarea propunerilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, referitoare la recunoaşterea stimulului de tură ca timp de lucru sub forma pauzei de masă de 30 de minute, care să fie inclus în timpul de lucru, alături de alte propuneri;

* recunoaşterea posibilităţii de păstrare a dreptului de concediu de odihnă neefectuat şi a orelor nerecuperate şi neplătite;

* recunoaşterea ca stagiu de cotizare suplimentară a timpului de lucru desfăşurat în gărzi şi împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare;

* identificarea unei soluţii privind excluderea indemnizaţiei de hrană din limita de 30% pentru fiecare ordonator de credite aferente sportului acordat.

„Acestea sunt doar câteva elemente. Am avut o discuţie tehnică, împreună căutăm să corectăm anumite prevederi care limitează acordarea sporurilor prevăzute în Ordonanţa 63 din 2023”, a spus Rafila.

Ministrul a anunţat că, săptămâna viitoare, va fi organizată o altă întrevedere, pentru a fi puse în practică aceste propuneri.

„Vreau să spun că nu s-au rezolvat în sensul elaborării unui document, act normativ. Ele trebuie să urmeze o procedură normală, care să permită modificarea legislaţiei şi punerea în aplicare a celor convenite. Astăzi, am discutat un parcurs care va avea loc în săptămânile următoare”, a mai explicat Rafila.

UPDATE 15.24: Reprezentanții sindicaliștilor au avut o întâlnire cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la sediul Guvernului, la finalul căreia au anunțat că au fost începute negocieri.

UPDATE 11.10: Sute de protestatari s-au strâns deja în Piața Victoriei, la mitingul care a început la ora 11.00. Sunt așteptate 5000 de persoane.

”Chiar şi în situaţia în care Guvernul României (cu sprijinul complicilor săi) îşi va menţine decizia abuzivă de-a interzice o grevă legală a angajaţilor din Sănătate, acesta va fi nevoit să suporte seria acţiunilor alternative, cel puţin la fel de severe din perspectiva efectelor. Mulţimea protestelor exprimă nemulţumirea în continuă creştere faţă de atitudinea Guvernului, acesta asumând drept consecinţă a atitudinii sale riscul blocării funcţionării normale a sistemului public de sănătate”, au declarat reprezentanții Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă desfăşurarea unui nou miting naţional al lucrătorilor din sănătate, miercuri, începând cu ora 11:00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. La protest sunt aşteptaţi să participe peste 5.000 de angajaţi, relatează News.ro.

Revendicările susţinute de protestatari au ca scop obţinerea unor drepturi de natură salarială şi introducerea unor măsuri de reformă în desfăşurarea activităţii angajaţilor din sănătate. Solicitările de natură salarială sunt ivite pe fondul unei reduceri dramatice a salariilor reale (a puterii de cumpărare a salariului) din cauza inflaţiei, amplificată de un val de scădere a veniturilor salariale ivit în tot mai multe unităţi. Ele vizează în special drepturi fundamentale, prevăzute în actuala lege a salarizării, de care angajaţii sunt lipsiţi în mod abuziv, precizează Federaţia.

Potrivit sindicatului, ”protestul este desfăşurat în contextul unei scăderi fără precedent a încrederii angajaţilor din Sănătate în Guvern, accentuată de „Ordonanţa amăgirilor” (OUG nr. 63/2023)”.

”Această „Ordonanţă fantomă” (care „există” dar căreia nu-i vede nimeni efectele anunţate; nu doar că nu rezolvă probleme salariale ale angajaţilor, ci le accentuează pe cele anterioare. Ea este, în egală măsură, o mostră de indiferenţă şi incompetenţă, constituind un adevărat afront la adresa profesioniştilor din Sănătate. Acest act normativ furnizează o dovadă în plus că Guvernul nu a luat cu adevărat în considerare aşteptările legitime ale angajaţilor din Sănătate, refuzând să le rezolve problemele prin negociere cu organizaţia care-i reprezintă în cadrul protestelor. Atenţionăm Guvernul că protestul organizat mâine, miercuri, 12 iulie, în Piaţa Victoriei, face parte din seria protestelor ce preced termenul stabilit pentru decizia privind declanşarea grevei generale în sectorul public de sănătate. De asemenea, este relevant faptul că, în paralel cu acţiunile tradiţionale, în perioada următoare urmează să ajungă la scadenţă formele alternative de protest, sprijinite de tot mai mulţi angajaţi, respectiv demisia medicilor din gărzile suplimentare şi refuzul angajaţilor care participă la asigurarea continuităţii serviciilor medicale/funcţionării unităţii de a mai efectua ture. Acestor forme de exprimare a nemulţumirii le vom adăuga alte forme de protest”, spune Federaţia.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” precizează că ”toate aceste acţiuni conturează o cale complementară sau alternativă la greva generală”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Din gură pot da. De votat nu pot vota.