G4Media.ro

Giurgiu și Ruse cer aderarea la Schengen. Consiliile locale au semnat o…

Foto: Omer Messinger / AFP

Giurgiu și Ruse cer aderarea la Schengen. Consiliile locale au semnat o scrisoare comună

Consilierii locali din Giurgiu şi Ruse au semnat joi, în cadrul unei şedinţe comune româno-bulgare, desfăşurate în sala de festivităţi a Ateneului ‘Nicolae Bălănescu’ din Giurgiu, o declaraţie comună şi o scrisoare cu privire la importanţa aderării la Spaţiul Schengen ce va fi transmisă premierilor şi miniştrilor afacerilor externe din cele două ţări, transmite Agerpres.

„La 16 ani distanţă de la aderarea simultană la Uniunea Europeană, la mai bine de două decenii de cooperare care au generat dezvoltarea şi modernizarea celor două comunităţi, iată-ne astăzi, împreună, într-o simbioză care ne caracterizează, pe o traiectorie comună către Spaţiul Schengen, drum cu prioritate, intersecţie cu o serie de oportunităţi de neratat pentru Euroregiune. Adresăm astăzi o scrisoare celor două Guverne pentru că eticheta de state Schengen ar aduce României şi Bulgariei noi oportunităţi şi pentru că cetăţenii au dreptul la o bună guvernare! Aşa cum ne asumăm în declaraţia comună, împreună trebuie să ne constituim într-o voce comună care spune că cele două ţări au nevoie şi merită să intre în spaţiul Schengen!”, a declarat primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu.

Primarul municipiului Ruse, Bulgaria, Pencio Milkov, a vorbit despre puterea comunităţilor locale.

„Conectivitatea noastră nu este decisă de preşedinţi, prim-miniştri sau lideri UE. Conexiunea noastră vine destul de natural de la individ la individ, din prietenie, contactele noastre zilnice şi munca noastră împreună. De ani de zile, Ruse şi Giurgiu au arătat în mod continuu cum pot fi înlăturate barierele prin dialog şi parteneriat. Între noi, ca cetăţeni de ambele părţi ale graniţei, s-a creat o legătură atât de puternică încât politicienii şi administratorii trebuie să parcurgă acum o serie de paşi pentru a o transforma în documente”, a afirmat primarul municipiului Ruse.

Şi directorul executiv al Asociaţiei Euroregiunea Danubius, Lili Ganceva, a declarat că formula succesului acestui demers constă în încredere, acceptare şi continuitate.

„După cum se spune în Declaraţia Comună pe care o susţinem, cred că cheia succesului este să fim împreună pentru că aşa putem forma o voce comună pentru a fi auziţi! Merităm şi ar trebui să fim în Spaţiul Schengen!”, a afirmat Lili Gancheva.

În scrisoarea comună, semnată de toţi consilierii municipali din Giurgiu şi Ruse şi care va fi înaintată premierului României, Marcel Ciolacu, şi premierului Republicii Bulgare, Nikolai Denkov, precum şi miniştrilor afacerilor externe din cele două ţări, se subliniază faptul că aderarea la spaţiul Schengen este „esenţială pentru schimbarea pe care o va aduce în regiune”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Așa, și?
    Cer unde nu trebuie!
    Să ceară bombardarea vienei și hagăi, doar așa intrăm!

  2. Câți dintre români au vizitat Ruse măcar o dată ?
    Comunitatea vine și din adevăratul trai împreună, nu doar din interese economice. Altfel, sunt total pentru Shengen, atâta timp cât se protejează cum trebuie granițele cu Turcia și Serbia.