Show-ul aviatic pregătit la Craiova a adunat peste 30.000 de spectatori, în ciuda vremii nefavorabile / Au evoluat aeronave IAR 99 ȘOIM, produse la Craiova, aeronave C27J Spartan, elicoptere IAR 330 Puma, formație de girocoptere, aeronave EXTRA 300 SC și nu numai
Peste 30 000 de persoane au participat sâmbătă dimineață la show-ul aviatic de pe Aeroportul Internațional Craiova. „Ploaia nu a oprit manifestarea, care va continua și după-amiază”, a transmis primarul Olguța Vasilescu.
Showul programat de la ora 10.00 pe Aeroportul Internațional Craiova a cuprins un amplu program cu exerciții și acrobații.
Potrivit Gazetei de Sud, spectatorii au putut urmări evoluții aviatice ale IAR 99 ȘOIM, produs la Craiova. Acesta este unul dintre cele mai bune avioane de antrenament avansat din lume. De asemenea, zbor tactic C 27 J SPARTAN, formație de elicoptere IAR 330 PUMA, formația de înaltă acrobație Șoimii României cu aeronave EXTRA 300 SC, formații ULM cu aeronave BRISTELL, APOLLO FOX, CTSL, WT-9, SAVANNAH, formație de girocoptere CALIDUS, formație ZLIN, acrobație PLANOR, aeromodel MIG 29, salturi cu peste 20 de parașutiști.
La sol, spectatorii au mai avut parte de display static cu IAR 93, IAR 99, Elicopter IAR 330 PUMA, IAR 823, EVEKTOR, CESSNA, EV, TW PIPER, TECNAM, APOLLO FOX, BLACKSHAPE, LEGEND 600, LAND AFRICA, GIROCOPTER CALIDUS, VL-3, MOTODELTAPLAN, SAVANNAH, CESSNA 182, AIRBUS A 320, COANDA 1910, VUIA 1906 și BALON CU AER CALD.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
2 comentarii