G4Media.ro

O răceală puternică l-a forţat pe papa Francisc să anuleze o audienţă…

sursa foto: Twitter/ Vatican News

O răceală puternică l-a forţat pe papa Francisc să anuleze o audienţă şi să renunţe la discursurile programate joi

Papa Francisc a fost nevoit să anuleze joi o audienţă din cauza unei „răceli puternice”, potrivit Vaticanului, care afirmă că suveranul pontif a renunţat şi la discursurile pe care trebuia să le susţinută la alte întruniri programate, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Programul întrunirilor de joi ale papei de 85 de ani, care a fost publicat în cursul dimineţii, includea audienţe pentru trei grupuri şi patru audienţe individuale.

Biroul de presă de la Vatican a precizat că papa Francisc a asistat totuşi la toate cele patru audienţe individuale şi la două dintre audienţele de grup. În timpul celor două audienţe de grup, suveranul pontif nu a lecturat însă discursurile pe care le pregătise.

Cea de-a treia audienţă de grup, la care urmau să participe mai mulţi tineri italieni, a fost anulată.

Ea fusese programată pentru a fi ultima din programul zilei de joi, sugerând că răceala suveranului pontif se agravase în cursul dimineţii, iar anularea întrunirii a lăsat să se înţeleagă că papa Francisc s-a simţit prea rău pentru a asista la acel eveniment.

Starea de sănătate a papei Francisc a fost relativ bună în perioada recentă, cu excepţia unor dureri persistente la genunchi care l-au forţat să folosească un baston şi un scaun cu rotile.

Suveranul pontif a fost văzut în public miercuri după-amiază, când a oficiat slujba de Miercurea Cenuşii într-o biserică din Roma, marcând începutul postului Paştelui catolic.

Cea de-a 10-a aniversare a alegerii papei Francisc va fi marcată pe 13 martie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează