G4Media.ro

VIDEO Primarul oraşului canadian Toronto, John Tory, a demisionat după ce a…

sursa foto: captura video youtube

VIDEO Primarul oraşului canadian Toronto, John Tory, a demisionat după ce a recunoscut că a avut o relație cu o angajată: „Îmi pare foarte rău şi îmi cer scuze fără rezerve oamenilor din Toronto şi tuturor celor răniţi de acţiunile mele”

Primarul oraşului canadian Toronto, John Tory, a demisionat în mod neaşteptat, vineri, la scurt timp după ce ziarul Toronto Star a relatat că a avut o relaţie cu o membră a personalului său, mult mai tânără, relatează news.ro, conform Reuters.

Tory, în vârstă de 68 de ani, a recunoscut relaţia într-un comunicat în care a anunţat plecarea sa, spunând că aceasta s-a încheiat la începutul acestui an, iar angajata a părăsit primăria.

Tory nu a spus cine este tânăra.

The Star, citând surse anonime, a spus că femeia era o consilieră a primarului, în vârstă de 31 de ani.

”Îmi pare foarte rău şi îmi cer scuze fără rezerve oamenilor din Toronto şi tuturor celor răniţi de acţiunile mele”, a declarat Tory.

El a spus că relaţia a început în timpul pandemiei de Covid-19 şi ”s-a încheiat prin consimţământ reciproc la începutul acestui an”.

Tory a arătat că va lucra cu angajaţii oraşului şi cu viceprimarul Jennifer McKelvey pentru a asigura o tranziţie ordonată la o nouă administraţie.

”Regret profund că am fost nevoit să mă retrag de la o slujbă pe care o iubesc, într-un oraş pe care îl iubesc şi mai mult. Cred, în inima mea, că cel mai bine este să mă angajez pe deplin în munca necesară pentru a repara cele mai importante relaţii (familia)”, a spus Tory, conform news.ro




Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Un scârbos bătrân.

  2. Daca avea o relatie cu un angajat nu era nici o problema pentru occidentul progresist…ghinionul lui este ca a fost o angajata….

    • Ha haaaa haaaaa haaaa ha haaaa haaaaa haaaa ha haaaa haaaaa haaaa clown boy, ai grija ca si tu faci la fel 🤣

    • ia spune mataluta cati din politicienii romani au facut asa ceva,adica prinsi cu matza-n sac,sa aiba coloana vertebrala si sa-si dea demisia?ca au fost cazuri destule!niciunul nu a avut verticalitatea canadianului si la cat de lipsiti de coloana vertebrala sunt politicienii mioriticii,aproape rame ,nu o sa vezi vreodata!asa ca lasa-i pe lgbt-isti in pace ca nu e vorba de ei!ai coloana vertebrala nenea!

  3. Un exemplu de urmat pentru noi toti indiferent unde ne aflam . Un om recunoaste public ca a gresit si vrea sa se indrepte . Eu nu pot sa arunc cu pietre intr-un asemenea om .

  4. Papagal, ai nostrii hotomani dovediti si n-au nicio treaba. Vino bre la Romanica,viata adevarata, demisionezi doar daca dupa 7-8 ani de procese scrie negru pe alb ca ai furat,plagiat…etc

  5. La noi într-o situație similară o să auzim primarul PSD sau PNL că i s-a făcut o înscenare pe motive politice.
    Mâine poimâine o să-i avem în Academia Română pe oamenii de știință dr. Ciucă și dr. Bode că unii precum Cărtărescu, Pleșu, Liiceanu, Șora nu sunt „demni” de a fi academicieni.