G4Media.ro

TikTok testează un mod orizontal de vizionare

sursa foto: Pixabay

TikTok testează un mod orizontal de vizionare

Platforma socială care a devenit celebră datorită formatului vertical de clipuri scurte ar putea oferi în curând şi un mod de vizionare pe orizontală, transmite News.ro.

Un număr redus de utilizatori TikTok au descoperit o nouă funcţie, care este în prezent testată de compania chineză şi care facilitează vizionarea pe orizontală a clipurilor video.

În formatul actual, pagina clipurilor dreptunghiulare include un buton pentru Full Screen. Apăsând acest buton, utilizatorul poate apoi roti telefonul pentru a viziona clipul pe orizontală.

Vizionarea pe orizontală foloseşte mai eficient ecranul telefonului în cazul clipurilor care au fost filmate cu aparate video tradiţionale sau cu telefoane ţinute pe orizontală.

TikTok ar putea simplifica şi mai mult această facilitate înainte de lansarea oficială, permiţând trecerea la modul orizontal de vizionare prin simpla rotire a telefonului, fără a mai fi nevoie de apăsarea vreunui buton – aşa cum funcţionează şi alte aplicaţii de video.

Modul orizontal nu este doar o funcţionalitate care serveşte experienţei utilizatorilor, este o mutare clară pe teritoriul YouTube, asta după alte mutări similare, precum creşterea duratei maxime a clipurilor la 10 minute.

YouTube, la rândul lui, a copiat funcţionalitatea TikTok prin secţiunea Shorts, în care afişează deja reclame, al căror venit va fi împărţit cu creatorii de conţinut.

Rămâne de văzut când va lansa TikTok vizionarea pe orizontală pentru toţi utilizatorii şi ce formă va îmbrăca aceasta în momentul lansării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...