G4Media.ro

Parlamentul European suspendă dezbaterea tuturor dosarelor care au legătură cu Qatar și…

Sursa Foto: G4Media.ro

Parlamentul European suspendă dezbaterea tuturor dosarelor care au legătură cu Qatar și vizitele în această țară / Accesul în instituție al „reprezentanţilor intereselor qatareze” va fi oprit – proiect de rezoluție

Parlamentul European (PE) a convenit miercuri să suspende dezbaterea tuturor dosarelor legislative care au legătură cu statul Qatar şi de asemenea vizitele în această ţară, solicitând în plus oprirea accesului „reprezentanţilor intereselor qatareze” în această instituţie europeană până la soluţionarea presupusului caz de corupţie în care este investigată, printre alţii, eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, demisă marţi din funcţia de vicepreşedintă a PE, relatează agenţia EFE, preluată de Agepres.

Aceste solicitări se regăsesc într-o rezoluţie a PE care va fi votată joi. Textul menţionează „preocuparea serioasă” a legislativului comunitar asupra acuzaţiilor de corupţie, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat în acest caz deschis în legătură cu tentative ale statului Qatar de a influenţa decizii economice şi politice ale Parlamentului European care privesc situaţia drepturilor omului în această ţară.

Acestea sunt acuzaţiile formulate de justiţia belgiană la adresa eurodeputatei Eva Kaili, în prezent arestată şi demisă marţi din funcţia de vicepreşedintă a PE. Potrivit presei belgiene, au fost inculpaţi şi reţinuţi pentru aceleaşi delicte partenerul Evei Kaili, Francesco Giorgi, consilier în Parlamentul European, un lobbyist de la Bruxelles şi fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, în urma percheziţiilor la domiciliul acestuia fiind găsită o sumă de peste un milion de euro.

Au mai fost inculpate alte două persoane, dar fără a fi reţinute, respectiv tatăl Evei Kaili şi secretarul general al Confederaţiei Internaţionala a Sindicatelor, Luca Visentini.

Proiectul de rezoluţie al PE mai prevede, printre altele, ca după ce va fi încheiată investigaţia judiciară să se solicite crearea unei comisii de anchetă internă asupra acestui caz concret.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Oare de ce ?! A început Eva sa povesteasca ?!

    • Nu prea iti inteleg intrebarea „oare de ce?”… e o ancheta penala in curs, cum de ce? Ce importanta are ce povesteste sau nu eva? Mi se pare firesc sa se suspende orice activitate in directia asta, sa se interzica lobistilor care reprezinta Qatarul sa intre in copntact cu sefii etc.