Parlamentul lacunelor: De ce scandalul Qatar era inevitabil. Fără reguli de integritate, parlamentari cu 20 de joburi în paralel

Analiză Politico, preluată de Rador:

Acuzații de corupție și spălare de bani au trimis o vicepreședintă a Parlamentului European (PE) după gratii, iar birourile sigilate de poliție și valizele burdușite cu bani au făcut de râs unica instituție UE aleasă în mod direct. Poate că detaliile în sine nu erau predictibile, dar acest moment al socotelilor era: activiștii pro-transparență avertizează de ani și ani cu privire la regulile laxe din PE și la aplicarea lor chiar și mai laxă.

Dacă „Parlamentul European e sub atac”, după cum s-a exprimat luni președinta Roberta Metsola, acest fapt se datorează cel puțin în parte rezistenței îndârjite cu care a fost întâmpinată orice tentativă de închidere a porților. Din nou și din nou membrii PE s-au opus propunerilor de a se face mai multă lumină asupra muncii lor și au ridicat din umeri la acuzațiile că regulile în vigoare nu se aplică – iar asta în timp ce profitau de avantaje și privilegii care l-ar face să roșească chiar și pe un membru al familiei Borghese [aristocrați italieni extrem de influenți în epoca modernă – n.trad.].

Europarlamentarii primesc un salariu brut de vreo 9.400 de euro, însă li se permite să aibă și o a doua slujbă (și o a treia, o a patra și tot așa). Și cam un sfert dintre ei așa și procedează, conform unei analize Transparency International EU din 2021. Un deputat – Sandro Gozi din Italia – are vreo 20 de slujbe în paralel, acumulând anual cel puțin 360.000 de euro (dar mai probabil dublu), conform declarațiilor fiscale depuse de el din proprie inițiativă.

Această realitate, observă Transparency International, deschide calea pentru tot soiul de conflicte de interese. Un exemplu citat de organizație e Miapetra Kumpula-Natri, o socialistă finlandeză „care deține funcții remunerate în conducerea a două companii energetice din țara ei, dar concomitent servește și ca membră a Comitetului pentru Industrie, Cercetare și Energie” al PE.

Pe lângă salarii, europarlamentarii mai primesc și o alocație lunară de transport de 4.700 de euro, precum și o „alocație de cheltuieli generale” de 4.800 de euro. Aceasta ar trebui să fie cheltuită pe închirierea de birouri, conexiuni la internet, organizarea de întruniri – dar nimeni nu știe dacă așa se și întâmplă. Conducerea PE a votat în octombrie ca deputații să nu mai fie obligați să prezinte chitanțe pentru cheltuieli. „Nu e vorba de relaxarea regulilor, e vorba de îmbunătățirea transparenței și răspunderii”, declara la acea vreme un purtător de cuvânt al PE pentru Politico.

Membrii PE s-au opus și apelurilor de a-și declara toate întâlnirile cu lobby-iști din exterior. Numai șefii și raportorii comitetelor sunt obligați s-o facă – iar acea obligație nu prea e respectată. Mai mult, așa-zisele grupuri de prietenie – gestionate adesea de ambasadele unor țări non-UE și de grupuri de interese – creează o audiență dispusă să primească avantaje și propagandă la sindrofii.

„Sistemul pur și simplu nu funcționează”, a declarat Vitor Teixeira, înalt responsabil de politici la Transparency International EU. E mai cu seamă valabil când vine vorba de a-i prinde și a-i pedepsi pe cei care încalcă regulile. O justificare pentru modificarea regulii privind chitanțele a fost că măcar situația e mai onestă așa – de obicei oricum nu erau verificate.

Sau chestiunea slujbelor paralele. Kumpula-Natri măcar și-a declarat oficial munca la companiile energetice. După cum subliniază Transparency International, cele mai multe declarații voluntare sunt oricum „lipsite de sens” – europarlamentarii trec în acte chestii precum „activitate economică”, „liber profesionist” sau „proprietar al unei firme de consultanță” în loc de o funcție anume. Un europarlamentar polonez, Radosław Sikorski, a declarat că a câștigat 40.000 de euro pe lună din „activități de consultanță” nespecificate.

Chiar și atunci când europarlamentarii sunt prinși cu mâța-n sac de obicei nu se întâmplă nimic. PE are un Cod de Conduită care detaliază ce pot și ce nu pot face deputații – însă comitetul de europarlamentari însărcinat cu aplicarea regulilor foarte des – ei bine – nu le aplică.

În 2018, de exemplu, europarlamentarul german Markus Ferber le-a scris unor directori de companii oferindu-și serviciile de consultant. Oferta lui: să-i ajute să implementeze regulile financiare noi pe care tot el le redactase – un conflict flagrant de interese. Președintele PE de la acea dată, Antonio Tajani, a „conchis că în prezent nu există nici o încălcare a Codului de Conduită”, a declarat un asistent la acea vreme.

În sesiunea anterioară, 2014-2019, un organ consultativ a stabilit că 24 de europarlamentari încălcaseră codul de conduită, recomandându-i președintelui PE să ia măsuri. Neregulile ajungeau de la raportarea incorectă a unei excursii în străinătate până la delapidarea de fonduri PE, dar până la urmă nimeni nu a fost sancționat formal – decizia îi aparține doar președintelui PE și numai lui. Dacă i-ar fi sancționat, cea mai dură măsură aplicabilă ar fi reținerea unei părți din salariu pentru 30 de zile.

Și avertizorii de integritate sunt descurajați. PE a votat în 2019 standarde pentru întreaga UE pentru protecția celor care raportează violări ale legislației europene – însă a refuzat să adopte protecții proprii. Dacă asistenții parlamentari raportează nereguli, nu e garantat că nu vor fi dați afară. Dacă șefii lor sunt dați afară sau dacă sunt exonerați și nu-l mai doresc pe asistent în serviciul lor, asistentul e pe cont propriu – și e foarte probabil să nu-și găsească alt angajator în PE.

În 2016 au existat trei cazuri și toți trei avertizorii și-au pierdut slujba. /…/ De atunci n-a mai apărut decât un singur avertizor, în 2021.

De aceea premierul belgian Alexander De Croo a avut dreptate când a declarat presei referitor la scandalul Qatar: „justiția belgiană face ceea ce, la prima vedere, PE n-a făcut”.

„PE are multe modalități de a-și reglementa activitatea”, a precizat el. „Se dovedește că acesta e în mare măsură un sistem de auto-reglementare bazat pe eforturi voluntare, care în mod clar n-au fost suficiente.”

În replică la scandal, Metsola a promis luni să pună capăt „stării de fapt”, noi protecții pentru avertizori și mai multă transparență la contactele directe și indirecte cu actori externi. Ea a subliniat că cei care fac trafic cu saci de bani vor ajunge într-un final în instanță. /…/

PE va dezbate joi o rezoluție privind mai multe resurse pentru registrul transparenței al UE – o bază de date electronică cu lobby-iști, ONG-uri, interese corporatiste și cheltuielile lor – și armonizarea regulilor PE cu protecția propusă de el pentru avertizori. Fiind fără obligativitate legală, cu siguranță va trece. Apărătorii PE afirmă că e unul dintre cele mai transparente legislative din lume. Între timp președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și-a reiterat hotărârea de a înființa un organ de etică independent care să supervizeze toate instituțiile UE.

Problema pentru Metsola, PE și cetățenii UE e aceea că – după cum a demonstrat repetat PE – transparența nu duce neapărat la răspundere, iar regulile nu sunt aplicate mereu.

„Vom zdruncina acest parlament și acest oraș”, a declarat luni Metsola în plen la Strasbourg. „Iar pentru aceasta am nevoie de ajutorul vostru.” Dacă ar fi să ne luăm după istorie, e improbabil să primească acel sprijin. (Traducere: Andrei Suba)