G4Media.ro

Studenții la Facultatea de Limbi Străine organizează o campanie umanitară. Ce îi…

Foto Pexels Tymur Khakimov

Studenții la Facultatea de Limbi Străine organizează o campanie umanitară. Ce îi motivează: „Este proiectul pe care îl aștept cu nerăbdare în fiecare an, oportunitate de a simți cu adevărat spiritul de voluntariat și magia Crăciunului”

Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (ASLS) din Universitatea din București organizează în perioada 5-23 decembrie Campania Umanitară SMILE. Proiectul are drept scop strângerea de fonduri pentru copii defavorizați.

Câţiva dintre voluntarii implicați au descris experiența trăită în cadrul organizării proiectului, se arată într-un comunicat ASLS; precum și ce reprezintă această campanie umanitară pentru ei și de ce este importantă:

„Campania Umanitară SMILE ne-a demonstrat, chiar și în format online, că spiritul de a ajuta nu se pierde niciodată. Este proiectul în care fiecare dintre noi poate să ajute, indiferent de partea de care se află. Fie el voluntar, student, profesor, reprezentant al unei companii, cu toții ajutăm așa cum putem.
Coordonarea acestui proiect în format online a reprezentat în continuare o provocare, însă satisfacția finală nu se compară cu nimic. Ediția anterioară a îndemnat atât studenții și voluntarii, cât și câteva companii să doneze. Ediția de anul acesta se zvonește a fi extrem de interesantă, deoarece holurile facultății vor fi însuflețite de organizarea infodesk-urilor, ceea ce va stârni interesul multora dintre noi. (Mădălin Catană – Coordonator SMILE 2021)

„Anul trecut am făcut parte din echipa organizatoare și am simțit de departe bucuria celor mai puțin norocoși decât noi, dată fiind situația pandemică, însă, în această ediție, îmi propun să contribui mult mai mult și să aduc zâmbete pe chipurile copiilor care nu se pot bucura de aceste sărbători, așa cum mulți dintre noi o facem.” (Miruna Flipache – Asistent-Coordonator SMILE 2021)

„Campania Umanitară SMILE reprezintă proiectul pe care îl aștept cu nerăbdare în fiecare an, oferindu-ne oportunitatea de a simți cu adevărat spiritul de voluntariat și magia Crăciunului. Încă din primul an de studenție, m-am implicat activ în cadrul acestei campanii, fiind mai întâi Voluntarul Proiectului, iar mai apoi Asistent-Coordonator. Anul acesta mi-am dorit să mă implic din postura de Coordonator și mă bucur că mi s-a oferit ocazia de a mă simți încă o dată precum ajutoarele Moșului. (Andreea Munteanu – Coordonator SMILE 2022)

Echipa ASLS explică în comunicatul citat că vor avea loc mai multe activități, un târg de Crăciun, o piesă de teatru.
Cei interesați pot vedea detalii pe pagina de Facebook a evenimentului: https://fb.me/e/7ifh0jJSz și pot contacta ASLS pe pagina de Facebook a asociației: https://web.facebook.com/aslsro .

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...